Primăria Sibiu a obținut finanțări nerambursabile în valoare de 136 de milioane de lei pentru eficientizarea energetică a 26 de clădiri publice și private

“Am fost înștiințați cu privire la aprobarea finanțării din PNRR, a proiectelor pe care le-am depus pe componenta 5 – Valul renovării. Am obținut astfel o finanțare în valoare totală de 135,7 milioane lei pe cele 9 proiecte depuse în primul apel. Am mai depus încă 8 proiecte în cadrul apelului 2, pe aceeași componentă, în valoare de 68 de milioane de lei, pentru care așteptăm demararea evaluării.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Prin urmare, pe componenta C5 Valul renovării, Primăria Sibiu are deja aprobate finanțările pentru următoarele:

Reabilitarea a 6 clădiri publice pentru îmbunătățirea eficienței energetice: Școala nr. 25, școala N. Iorga, școala Regele Ferdinand, Colegiul Național O. Goga, Liceul O. Ghibu și grădinița Elefănțelul Curios.

Printre lucrările prevăzute se numără:

  • termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei cu termopan
  • montarea unui sistem alternativ de încălzire din surse regenerabile, prin intermediul pompelor de căldură
  • montarea de panouri solare fotovoltaice,
  • modernizarea instalației de energie termică și a sistemului de iluminat,
  • montarea de robineți temporizați sau senzori de mișcare pentru economisire
  • instalarea unor ventilatoare cu recuperator de căldură
  • montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență  și economie.

Renovarea energetică a 20 de blocuri situate în mai multe zone din oraș. În funcție de necesar, lucrările vor include în cazul acestor clădiri: anveloparea termică, închiderea balcoanelor și izolarea acestora, modernizarea rețelei electrice și a iluminatului de pe scara blocurilor, repararea acoperișurilor și modernizarea lifturilor.

Atât în cazul proiectelor de reabilitare a clădirilor publice, cât și în cel al renovării blocurilor este inclusă și achiziția și montarea unui număr total de 10 stații de încărcare a mașinilor electrice/hibrid.

Reamintim:

Până în prezent Primăria Sibiu a depus un total de 30 de proiecte pe PNRR, în valoare totală de 500 de milioane de lei, reprezentând finanțări europene nerambursabile cu ajutorul cărora Sibiul va continua să se dezvolte. De asemenea, pregătim proiecte pentru celelalte componente ale PNRR și pentru Programului Regional Centru, pe care le vom depune imediat ce se deschid liniile de finanțare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*