Primarul comunei Poplaca, Vasile Budin afirmă că în prezent instituția pe care o conduce a finalizat mai multe proiecte importante pentru localitate, care în prezent așteaptă aprobarea finanțărilor.
„Avem foarte multe proiecte finalizate, pentru care așteptăm finanțarea. Unele sunt depuse pentru finanțare de la CNI, unele pentru Programul Anghel Saligny, și în prezent sunt în analiză” a declarat Vasile Budin pentru Mesagerul de Sibiu.
Dintre proiectele finalizate și care în prezent așteaptă finanțare, primarul a amintit reabilitarea și dotarea dispensarului uman din localitate, renovarea și dotarea la standarde moderne a Căminului Cultural, inclusiv cu o scenă mobilă.
Deasemenea, un alt proiect al Primăriei Poplaca se referă la execuția unor rețele hidroutilitare în zona Poplaca II –Păltiniș (Arena Platoș și Vălari), precum și zona industrială Poplaca, inclusiv modernizare de străzi.
Un alt proiect se referă la modernizarea rețelelor de gaze naturale din comună, și înlocuirea lor cu rețele„Inteligente”. Acest proiect așteaptă finanțare prin programul Anghel Saligny.
Vasile Budin este optimist în ceea ce privește finanțarea acestor proiecte și spune că în cel mai scurt timp ele vor putea fi transpuse în practică.