Primăria Municipiului Mediaș: Populația să rămână calmă și să acționeze cu discernământ

Primarul din Mediaș, Gheorghe Roman, anunță că și în Mediaș se adoptă deciziile luate la nivel național pentru evitarea răspândirii coronavirusului și cere populației să rămână calmă și să acționeze cu discernământ.

„Primăria Municipiului Mediaș a luat act de Hotărârea nr. 6 a Grupului de Suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, prin care a fost dispusă interzicerea, la nivel național, a tuturor manifestărilor publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane. Așadar, pentru a limita răspândirea coronavirusului COVID-19, în perioada 8 – 31 martie 2020 (cu posibilitate de prelungire) vor fi interzise și la nivelul municipiului Mediaș manifestările publice sau private, care au un număr de participanți mai mare de 1.000. Pentru evenimentele la care se estimează prezența unui număr mai mic de persoane, este obligatorie solicitarea avizului autorității locale competente, respectiv a Direcției de Sănătate Publică Sibiu, care va aviza favorabil sau va refuza desfășurarea unor anumite manifestări, în funcție de natura evenimentului”, se arată într-un comunicat al Primăriei Mediaș.

Primarul Gheorghe Roman spune că a avut discuții pentru analizarea măsurilor care se impun în cazul tuturor activităților care vor avea loc în perioada următoare și vrea să asigure populația că în acest moment nu este cazul să se alarmeze, deoarece situația se află sub control.

 

„Măsurile prevăzute atât la nivel local, cât și național, au menirea de a preveni răspândirea acestui virus, de aceea fac apel la populație să rămână calmă și să acționeze cu discernământ“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*