Primăria Comunei Orlat atrage atenția asupra obligațiilor legale ale deținătorilor de câini, din cauza creșterii numărului de sesizări privind animalele lăsate nesupravegheate pe străzi. Reprezentanții administrației locale precizează că este strict interzisă lăsarea câinilor liberi pe străzi, fără supravegherea proprietarilor. Potrivit acestora, animalele trebuie ținute în curte sau în lesă atunci când sunt scoase în afara proprietății.

„Având în vedere numărul crescut de sesizări privind câinii lăsați nesupravegheați pe străzi, vă informăm că: proprietarii au obligația de a-și ține animalele în curte sau în lesă, atunci când se află în afara proprietății, lăsarea câinilor liberi pe domeniul public reprezintă contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare. În cazul în care un câine mușcă sau pune în pericol siguranța unei persoane, proprietarul va răspunde contravențional sau penal, după caz. Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni cu amendă. Facem apel la responsabilitatea tuturor cetățenilor pentru a asigura siguranța comunității”, au transmis reprezentanții Primăriei Orlat.











