Primăria Avrig își înnoiește parcul auto

Primăria oraşului Avrig doreşte să achiziționeze un autoturism nou, marca Dacia Duster, prin intermediul programului de stimulare a înnoirii parcului naţional auto. În ședința ordinară pe luna februarie, consilierii locali au votat în favoarea înscrierii Avrigului în programul „Rabla“ ediția 2017 și cumpărării unui Duster. Spre casare, în vederea obținerii primei care să fie folosită pentru achiziția noii mașini, a fost propus un autoturism cu o vechime considerabilă, aflat în parcul auto al instituției, scos din uz de aproximativ şase ani. Dacă va fi admisă în program, Primăria Avrig poate încasa o primă de casare în valoare de 6.500 lei, diferenţa până la valoarea achiziţiei noului autoturism urmând a fi suportată de la bugetul local.

Costuri mari

„Primăria oraşului Avrig are în dotare autovehicule care nu mai corespund din punct de vedere tehnic, care prezintă pericol pe drumurile publice, atât pentru şoferi, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Aceste autovehicule se defectează tot mai des, iar costurile pentru reparaţii sunt foarte mari. În prezent, mai există autovehicule folosite de Primăria oraşului Avrig închiriate de la Regia Publică Locală Ocolul Silvic «Izvorul Florii» RA Avrig“, au precizat edilii avrigeni.

Administrația locală se află la cea de-a treia încercare de a participa la programul „Rabla“, după ce nu a putut fi admisă în ultimele două ediții ale programului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*