FC Hermannstadt a spart gheața în această după-amiază la Sibiu, reușind să învingă FC Botoșani cu 2-1 (0-1), într-un meci din cadrul etapei a 5-a a Superligii României la fotbal. A fost un rezultat așteptat, în condițiile în care sibienii au controlat ostilitățile, dar unul smuls totuși aproape nesperat, după ce oaspeții au deschis scorul la una dintre puținele acțiuni la poarta lui Căbuz. Inspirația lui Măldărășanu, determinarea și insistența jucătorilor sibieni în ultimul sfert de oră au dat roade, FCH întorcând pe final și acumulând 3 puncte prețioase.
(Dan GREAVU)
Imediat după fluierul de start, Măldărășanu a primit votul de încredere al ambelor galerii sibiene, atât „D’acii” cât și „Jobenele” scandând numele antrenorului pus sub presiune în ultimele săptămâni.
Fără victorie în acest sezon, FC Hermannstadt a început sus, arătându-și intențiile de a marca cât mai devreme. Cu toate acestea, prima ocazie la poarta lui Pap a venit abia după 13 minute, șutul lui Ianis Stoica, liber în careu, fiind blocat de un picior salvator.
În minutul 20, a urmat o serie de 3 cornere consecutive pentru sibieni, rămase din păcate fără efect pe tabelă. Bejan a fost aproape de gol la primul, dar a trecut la o palmă pe sub balon, chiar în gura porții.
În minutul 27, la capătul unui contraatac al oaspeților, Bodișteanu a șutat de la marginea careului, Căbuz a fost atent și s-a opus fără probleme.
La faza imediat următoare, Balaure a reluat plasat din careu, balonul a ocolit însă ținta. Excelentă ocazie.
FC Hermannstadt a continuat să preseze, a ajuns la 7 cornere!, dar n-a reușit niciun șut pe spațiul porții moldovene. A atacat pe ambele flancuri, a atacat pe centru, a adus balonul unde trebuie, dar a arătat că suferă cumplit la finalizare.
În minutul 41, pe un atac pozițional al oaspeților, Florescu a căutat viclul porții lui Căbuz, dar a ratat de puțin ținta.
Deaconu (’42) s-a aflat într-o poziție excelentă, la marginea careului de 16 metri, fără adversar în preajmă, dar a ratat complet execuția. Tot el a greșit apoi o pasă în adâncime, în careu, stârnind oftaturi în tribună. S-a răzbunat în minutul 46, cu o centrare ideală pentru Chițu, care a reluat milimetric pe lângă, semnând cea mai mare ocazie a partidei până în acel moment.
Din păcate, la omul sărac nici boii nu-i trag, iar la o lovitură liberă în jumătatea noastră, Bodișteanu l-a găsit liber pe Șeroni, care a reluat cu capul la colțul lung: 0-1
După pauză, Măldărășanu a încercat cu Neguț în locul lui Deaconu, iar Ciobotariu a făcut și el o schimbare. La prima acțiune la poarta moldovenilor, Bejan a reluat în plasă la o fază încâlcită, dintre mai mulți adversari, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Faza a fost analizată minute bune, decizia a rămas însă cea inițială.
Oaspeții au prins curaj, au început să urce mai mult, iar Florescu a avut un șut bun la poarta lui Căbuz, portarul sibienilor reușind să se opună cu succes. În continuare, jocul s-a încâlcit, spre disperarea lui Măldărășanu și a celor câteva mii de suporteri, suferind din cauza deselor întreruperi provocate de oaspeți. Și totuși…. În minutul 78, după o dublă schimbare în tabăra noastră, Ianis Stoica a executat impecabil o lovitură liberă din preajma careului advers, aducând egalarea: 1-1
Excelent în acest meci, Bodișteanu (86) a mai avut un șut bun, Căbuz a reținut și de această dată.
În minutul 90, o nouă fază suspectă de penalty a fost verificată din nou minute în șir. O minge centrată de pe dreapta a fost respinsă cu mâna de Sadiku, VAR a „văzut” hențul, iar centralul a dictat penalti. Cristi Neguț a transformat cu sete, pentru scorul final: 2-1
Echipele
FC Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Bejan, Goncalves (76, D. Iancu) – Murgia (’86, Biceanu), Ivanov – Balaure (’76, Căpușă), R. Deaconu (’46, C. Neguț), I. Stoica (’90, Jipa) – Chițu. Antrenor: Marius Măldărășanu
FC Botoșani: Pap – Sadiku, Miron, Șeroni, Țigănașu – Aldair Ferreira, Romano (’46, Alex Diez Salomon)- G. David (’74, Petro), E. Florescu (’74, Mouaddib), Bodișteanu (’87, Mitrovic) – Chica-Roșă (’56, Lopez). Antrenor: Liviu Ciobotariu
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt a urcat pe locul 9 în clasamentul provizoriu, cu 5 puncte. În etapa următoare, sibienii vor juca la Constanța, cu Farul, într-o partidă programată luni, 19 august, de la ora 22.