Prima petrecere de iarnă pentru noul consul al Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser

Noul consul al Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser, a participat joi la prima sa petrecere de iarnă organizată în calitate de reprezentant diplomatic, eveniment devenit deja o tradiție pentru Consulatul Germaniei. Aproape 200 de invitați dintre care parteneri instituționali, colaboratori și reprezentanți din mediul economic și cultural au fost prezenți în grădina consulatului, unde s-au încălzit cu ceai fierbinte, țuică și vin fiert.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În discursul său de bun venit, consulul a subliniat importanța colaborării din cursul anului și spiritul care definește această sărbătoare: „Între timp este deja o mică tradiție să vă adresăm, în cadrul acestei sărbători a iernii în grădina consulatului, un mare și sincer mulțumesc,  pentru cooperarea bună, intensă, plăcută și în parteneriat pe parcursul întregului an 2025.”

Diplomatul a povestit, cu umor, că tradiția WinterFest i-a fost amintită chiar din primele zile după sosirea în Sibiu: „Deja în cea de-a treia zi de la venirea mea la Sibiu, tocmai ajunsesem la început de august, afară erau 37 de grade la umbră și cineva mă întreabă: și, se va organiza și în acest an serbarea iernii? Orice ar fi, am știut că vom încerca să o organizăm  pe ploaie, pe vânt, furtună sau ninsoare.”

Foto: Mesagerul de Sibiu

Evenimentul WinterFest este un moment în care  Consulatul Germaniei care „trage linie” după un an de muncă intensă și își exprimă recunoștința față de cei care contribuie la buna dezvoltare a relațiilor germano-române din regiune.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Maria-Antonia OANA