Prima mașină electrică românească a fost prezentată la AFT Sibiu. Costă aproape o jumătate de milion de Euro

Prima maşină electrică românească, produsă în urmă cu doi ani la Cluj, prezintă interes deocamdată doar pentru clienţi din interiorul ţării, acest autovehicul fiind un produs sport, de lux, având preţul de aproape jumătate de milion de euro, potrivit unuia membru al echipei care a realizat-o, Florin Dehelean, citat de AGERPRES.

Foto: AGERPRES

Maşina a fost prezentată vineri, la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în cadrul unei manifestări ştiinţifice dedicate noilor tehnologii.

„Marea realizare a fost pentru noi ca să ne unim ca echipă de care suntem mândri şi bucuroşi şi tot o mare realizare este şi faptul că am reuşit să producem şi să concepem prima maşină electrică din România care e şi omologată. Suntem bucuroşi că încercăm să ducem acest domeniu auto, din România, într-o direcţie în care să fie lucru bine făcut şi mult mai sănătos. Ea este 90 la sută producţie proprie, românească şi bateriile sunt create tot în România. (…) Sunt doar interni, clienţi şi potenţialii clienţi. Mai mult suntem spre aria de mobilitate urbană, unde este o dorinţă de a se crea produse noi”, a declarat Florin Dehelean.

Acesta a explicat că maşina electrică produsă la Cluj are o autonomie de 300 de kilometri şi poate atinge viteza maximă de 140 km/oră. Maşina costă 450.000 de euro, potrivit lui Florin Dehelean.

Autovehiculul electric produs la Cluj este o maşină sport, de lux, destinată clienţilor care îşi doresc un produs personalizat.

„Noi ne diferenţiem prin faptul că mergem direct la client. Şi mergem la un client care doreşte o maşină personalizată. Viitorul acestei maşini este că încercăm prin această maşină să transpunem o posibilă colaborare sau atragere de investitori pentru o linie de asamblare sau de producţie în România pentru a crea diferite maşini sau modele care să satisfacă nevoile anumitor clienţi”, a arătat Florin Dehelean.

Majoritatea materialelor utilizate în construcţia primei maşini electrice Româneşti sunt bioreciclabile, ceea ce înseamnă „o reciclare sigură”, potrivit lui Florin Dehelean.

Construcţia primei maşini electrice româneşti a început în 2019 şi s-a finalizat cu omologarea în 2022, timp în care Florin Dehelean spune că „visul său a devenit realitate”.

Doctorand la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Florin Dehelean coordonează „o echipă de 22 de studenţi care au creat un monopost electric, singurul din România, restul sunt doar termice, cu care merge la competiţii afară.”

„Şi aici căutăm sponsori. Ce e şi aici important, este că îi ajut pe acei studenţi ca să le devină visul realitate şi să fie cât mai buni în ceea ce fac”, a mai spus Florin Dehelean.

Din echipa care a realizat prima maşină electrică a făcut parte, pe lângă inginerul mecanic Florin Dehelean, şi Peter Szabo, renumit şi datorită unei alte premiere. Pester Szabo are o maşină numită „Julia”, care este prima decapotabilă produsă în România, o maşină din lemn de frasin după modelul cabrioletelor sport din perioada interbelică, cu un şasiu realizat pe punţile unui Ford Taunus, un motor V6 tot de la Ford Taunus, iar scaunele sunt luate de pe un Ford Probe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*