Prima acțiune de deratizare pe domeniul public din acest an

Odată cu venirea primăverii și demararea acțiunilor de curățenie și îngrijire a orașului, specifice acestui anotimp, Primăria Sibiu reia și activitatea de dezinsecție și deratizare pe domeniul public.

FOTO: Primăria Sibiu

Prima astfel de activitate, programată pentru perioada 20-25 aprilie, va fi cea deratizare, prin firma DD CHIM SRL contractată de Serviciul Salubrizare și Protecția Mediului.

Acțiunile pentru combaterea rozătoarelor de pe domeniul public al municipiului se vor desfășura în parcuri, spații verzi, zone de blocuri, piețe, târguri, maluri de lac, terenuri ale instituțiilor, platforme și depozite de deșeuri, stații de transfer, sortare și alte instalații de tratare/ eliminare a deșeurilor.

Substanțele vor fi amplasate în dispozitive speciale care sunt marcate corespunzător, avertizând asupra pericolului reprezentat de substanțele toxice din interior în cazul ingerării acestora. Produsul utilizat este Agrorat Block, avizat de Ministerul Sănătății, iar antidotul în caz de ingerare accidentală este Vitamina K1.

Atenție în cazul copiilor și a animalelor de companie! Părinții sunt rugați să supravegheze îndeaproape copiii, pentru a evita venirea lor în contact cu aceste substanțe, iar deținătorii de animale de casă să ia toate măsurile pentru a preveni intoxicațiile accidentale în rândul acestora.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea de deratizare va fi reprogramată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*