Președintele USR, Dan Barna, la protestul de la Sibiu: În Parlament e dictatura majorităţii!

Liderul USR, deputatul de Sibiu Dan Barna, prezent la mitingul anti-PSD din centrul orașului, a declarat că Parlamentul s-a transformat „într-o instituţie dictatorială”. 

„Din păcate, în aceste zile, România este din nou într-un prag foarte sensibil de a porni pe un drum înapoi de care credeam că am scăpat. Vedem că ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, acest abuz asupra legilor Justiţiei, se extinde mult mai mult”, a declarat pentru AGERPRES Dan Barna.

Preşedintele USR dezaprobă modificarea regulamentelor, potrivit căreia nu mai este posibilă susţinerea de amendamente în plenul Camerei Deputaţilor. „După cum ştiţi, după protestul de miercuri, prin care am reuşit să blocăm votul final pe legea statutului judecătorilor şi procurorilor, domnul Iordache a introdus o iniţiativă de modificare a regulamentelor, astfel încât să nu mai fie posibilă susţinerea de amendamente în Plenul Camerei Deputaţilor. Practic, plenul Parlamentului devine doar o maşină formală de vot, amendamentele respinse nu mai pot fi susţinute, iar cele admise sunt expediate printr-un singur vot final şi împreună cu această iniţiativă a fost eliminat şi, mă rog, au fost daţi afară de fapt şi liderii grupurilor parlamentare, deci liderii partidelor politice, au fost daţi afară din Biroul Permanent. Deci, practic, asistăm la o transformare a Parlamentului într-o instituţie dictatorială-dictatura majorităţii”, a spus Barna.

Deputatul, împreună cu mai mulți colegi din USR Sibiu, inclusiv preşedintele organizaţiei, Raluca Amariei, s-au numărat printre cei 50 de oameni care au protestat paşnic, timp de mai bine de o oră, în centrul oraşului. Protestul a fost unul autorizat de Primărie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*