„O inimă pentru județ“ este sloganul prin care Forumul Democrat al Germanilor din România își dorește să recâștige președinția Consiliului Județean Sibiu și un număr cât mai mare de mandate în viitorul Legislativ. Pentru șefia acestei instituții este propus reputatul medic Paul-Jürgen Porr, membru fondator al Forumului German și consilier județean încă din 2008, în opinia căruia judeţul Sibiu trebuie să aibă parte de o dezvoltare uniformă şi să ajungă la nivelul municipiului Sibiu.
Conferenţiar la Facultatea de Medicină din Sibiu şi şeful Clinicii Medicale I a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Paul-Jürgen Porr s-a născut la Mediaș, pe 2 februarie 1951, a făcut carieră la Cluj-Napoca, dar s-a întors în Sibiu acum zece ani, unde își confirmă renumele profesional, dar se implică tot mai mult și în viața politică. „Sunt medic la Spitalul Clinic Județean și șef de disciplină la Facultatea de Medicină «Victor Papilian» din cadrul Universității «Lucian Blaga» din Sibiu. Sunt membru fondator al FDGR și am ocupat diferite funcții, cea actuală fiind de președinte. Sunt consilier județean din 2008 și cred că în județul Sibiu se pot aduce mai mulți bani europeni, se poate face mai mult din punct de vedere ecologic, turistic, se pot dezvolta mai bine zonele mai puțin dezvoltate, precum Valea Hârtibaciului sau Țara Secașului. Se poate face mai mult și pentru sănătatea locuitorilor județului, prin înființarea unui nou spital județean, cât și pentru educație – de exemplu, reînființarea școlilor profesionale. Sunt gata să-mi ofer puterile mele acestor scopuri“, anunță acesta.
Rol pozitiv în dezvoltarea municipiului şi a judeţului
Paul-Jürgen Porr a urmat, între 1972 și 1978, Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină, iar din 1981 până în 2006 a fost medic cercetător la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Clinica Nefrologică şi Clinica III Medicală Cluj-Napoca. Este căsătorit și are doi copii, iar în 2006 s-a întors la Sibiu, pentru a fi mai aproape de familie și de locurile natale. În 1990, s-a numărat printre fondatorii FDGR și, după ce a condus filiala Cluj-Napoca și apoi organizaţia pe Transilvania, a preluat în 2013 președinția Forumului de la actualul șef al statului, Klaus Iohannis, de care îl leagă o strânsă prietenie. „FDGR a avut şi are un rol pozitiv în dezvoltarea municipiului şi a judeţului Sibiu. Faptul că Sibiul este un oraş deosebit pe harta României se datorează şi Forumului German, din ale cărui rânduri provine primarul, de un deceniu şi jumătate. Totodată, consilierii noştri locali şi judeţeni propun şi susţin proiecte care duc la creşterea calităţii vieţii oamenilor. În perioada 2004-2012, când atât Consiliul Local Sibiu, cât şi cel judeţean au fost conduse de FDGR, au fost modernizate aeroportul şi infrastructura rutieră; au fost construite sau renovate sedii ale instituţiilor de cultură, au fost sprijiniţi organizatorii evenimentelor culturale şi sportive, au fost modernizate spitale şi dezvoltată reţeaua unităţilor de asistenţă socială, a fost promovat turismul. Toate acestea au făcut să crească renumele Sibiului ca oraş şi judeţ, curate şi bine gestionate, ca locuri ale dezvoltării economice, ca destinaţii culturale şi turistice. Mai sunt însă multe de făcut, iar noi oferim în continuare gândirea şi munca noastră“, amintește Porr.
Viziunea sa pentru județ se bazează pe continuitate, dar și pe elemente noi. Cum marea miză a anilor următori rămâne atragerea fondurilor europene nerambursabile, programul electoral al FDGR este în concordanţă cu Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Acesta îşi propune creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a comunităţilor locale şi regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi a serviciilor. POR urmăreşte, totodată, asigurarea unei dezvoltări sustenabile a regiunilor, vizând gestionarea în mod eficient a resurselor, valorificarea potenţialului lor de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic. Programul electoral al Forumului continuă platformele din legislaturile anterioare, fiind fundamentat pe aceleaşi principii de bază. Principiile FDGR pentru dezvoltarea judeţului Sibiu sunt: promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului judeţ; aşezarea pe primul plan a nevoilor oamenilor: de educaţie şi formare, de asigurare a locurilor de muncă, de îngrijire a sănătăţii, de protecţie socială şi de asigurare a drepturilor cetăţeneşti, de recreere, protejarea naturii prin măsuri specifice şi prin promovarea unei dezvoltări durabile a economiei şi a turismului, eficientizarea administraţiei judeţene prin formarea continuă a personalului şi prin adaptarea structurii aparatului administrativ la noile condiţii.
Se poate mai mult. Și mai bine
„Dacă municipiul Sibiu s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani, din păcate nu acelaşi lucru se poate spune despre Dumbrăveni, Agnita, Tălmaciu, chiar şi despre zone întregi, cum e Valea Hârtibaciului. În urmă cu câţiva ani, Mercedes a venit la Sebeş. Oare de ce nu a venit la Mediaş, căci Mediaşul ca infrastructură este cel puţin egal cu Sebeşul şi ca populaţie şi ca forţă de muncă chiar mai important?“, se întreabă candidatul FDGR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. În programul său electoral, Porr insistă pe importanţa proiectelor europene, dezvoltarea turismului în întregul judeţ, dar și pe îmbunătățiri în domeniul social. „Considerăm absolut necesar construirea unui spital nou în municipiul Sibiu. S-a investit mult în Spitalul Judeţean şi se investeşte în continuare, dar oricât s-ar investi în spitalul actual, el rămâne un spital pavilionar, cu clădiri vechi de peste 100 de ani, or în astfel de clădiri nu poţi să aplici norme europene“, este de părere acesta. În ceea ce privește educația, Porr pune accent pe susţinerea învăţământului dual şi reînfiinţarea şcolilor profesionale. De altfel, cele mai multe proiecte propuse de FDGR se referă la întregul județ, dovedind o abordare de ansamblu. „Stilul de muncă va trebui să fie unul corect şi transparent. Imaginea judeţului trebuie să ajungă din urmă imaginea municipiului şi în ţară şi în străinătate“, conchide Paul-Jürgen Porr.
Posibilă alianță cu PNL, după alegeri
Liderii formațiunii spun că, foarte probabil, FDGR va face alianță cu PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean și pentru cea de viceprimar al Sibiului, însă va conta foarte mult cine va lua cele mai multe mandate în cele două Legislative. În județul Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din România a stabilit candidați pentru două primării, Sibiu și Avrig, precum și liste complete cu consilieri locali pentru Sibiu, Cisnădie şi Laslea. După 5 iunie, FDGR speră la mai mult de nouă posturi de consilieri județeni şi preluarea acestui for.
Listă completă pentru Consiliul Județean Sibiu
Reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) sunt primii care şi-au înregistrat candidaturile în judeţul Sibiu pentru alegerile locale din luna iunie.
1 Paul-Jürgen Porr
2 Martin Bottesch
3 Christine Manta-Klemens
4 Beatrice Ungar
5 Ilse Philippi
6 Friedrich Gunesch
7 Wiegand-Helmut Fleischer
8 Eduard Wellmann
9 Reinhardt Boltres
10 Arnold Günter Klingeis
11 Inge Macrea
12 Robert Fink
13 Hans Georg Iunesch
14 Michael-Stefan Reger
15 Paul Kuttesch
16 Monika Hay
17 Elke Dengel
18 Chilian-Raimond Dörr
19 Gerhild Rudolf
20 Rozemari Müller
21 Inge Gull
22 Ilse Nastea
23 Magdalena Binder
24 Hans Dieter Wetschesa
25 Ladislau Ciocan
26 Hans Jurgen Binder
27 Herman Binder
28 Olimpiu Axente
29 Hannelore Helga Baier
30 Cynthia Pinter
31 Juliane Henning
32 Renate Köber
33 David Humuzău
34 Cristine Săvescu
34 Hildegard Dahinten
36 Andreea Bucura
37 Horia Beldiman
38 Carmen-Marietta Reich-Sander
39 Erwin Wolfgang Schneider
40 Rohtraut Barth
41 Sunhild Galter
42 Gertrud Nowak