Președinta CJ Sibiu, rol cheie în implementarea Spațiului European al Datelor privind Sănătatea (CP)

Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu a prezentat, astăzi, la Bruxelles, în ședința Comisiei pentru Resurse Naturale (NAT) din Comitetul European al Regiunilor, pașii pe care Spațiul European al Datelor privind Sănătatea (EHDS) i-a făcut până acum în vederea implementării la nivel european.

FOTO: Consiliul Județean Sibiu

Avizul EHDS, coordonat de către președinta Consiliului Județean Sibiu în calitate de raportoare din partea Comitetului European al Regiunilor a fost adoptat în plenul CoR în 2023, iar în acest an Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la o înțelegere în vederea textului final al Regulamentului, acesta urmând a fi aprobat formal de către ambele instituții.
„Mă bucur să știu că elemente foarte importante din perspectivă locală și regională, adoptate în avizul pe care l-am coordonat în CoR au fost păstrate în textul final din regulamentul de implementare. Reamintesc faptul că implementarea Spatiului European al Datelor privind Sănătatea la nivel European înseamnă: acess mai bun și mai sigur, pentru pacienți, la datele lor medicale în format electronic și posibilitatea de a împărtăși aceste date cu profesioniștii din sănătate; inovare în cercetare și soluții medicale mai bune prin acces la date concrete, într-un mediu sigur, politici publice mai bine fundamentate în sănătate, aplicate nevoilor comunităților, bazate pe date concrete.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*