Studenții sibieni, două premii la Concursul Naţional Studenţesc în Domeniul Inginerie şi Management „Moise Ţuţurea”. Astfel, studenții Facultății de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au obținut un loc I și un loc II la faza naţională a acestui concurs. Lucrările prezentate de studenţii sibieni au de la specializarea Inginerie Economică au suscitat un interes deosebit prin modalaitatea prezentării, dar mai ales prin aplicativitatea practică a lucrărilor prezentate. Lucrările elevilor Balteş Lucian şi Taflan Alin de la specializarea IEDM, anul IV, coordonate de prof. univ. dr. Dănuţ Dumitraşcu au fost apreciate şi de către membrii juriului ocupând în final primele două poziţii ale podiumului. Astfel, Lcian Balteş a câştigat locul I cu lucrarea “Analiza gradului de satisfacţie al absolvenţilor privind alegerea specializării universitare, iar Alin Taflan a obţinut locul II cu lucrarea “Studii privind dezvoltarea unei afaceri în domeniul producţiei de componente auto. Competiția s-a desfăşurat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul Întâlnirii Consorţiului de Inginerie Economică din România (CIER) și a marcat împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea CIER.