Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) deschide, în acest week-end, un nou spațiu de joc, odată cu premiera spectacolului „Soră-sa”, de Lot Vekemans, un one-woman show Cristina Ragos, în regia lui Hunor Horváth. Publicul este invitat la noua producție în 11 și 12 februarie, ora 17.00, la Centrul Cultural HABITUS.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Cu această premieră, care s-a născut la Centrul Cultural HABITUS, inaugurăm o nouă scenă a TNRS! Un spațiu în care publicul a avut, de-a lungul timpului, bucuria de a vedea numeroase spectacole-lectură, dar și un spațiu în care a luat ființă marele succes al TNRS, spectacolul ”Mamă”. Un Laborator de creație teatrală. Sunt suficiente motive pentru a nu rata această emoționantă experiență, cu atât mai mult cu cât la fiecare reprezentație sunt disponibile doar 30 de locuri”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
„<<Soră-sa>>, o poveste ce pare neînsemnată, dar cu un efect răscolitor, cu care m-am identificat încă de la prima lectură, de parcă ar fi fost o radiografie a propriilor mele trăiri. Soră-sa, Ismena, un suflet rătăcit și hăituit, pe care atât de tare mi-am dorit să-l salvez cumva, să-l eliberez, spunându-i povestea și astfel… interpretându-l. De fapt… să o salvez pe Cristina Ragos, să mă salvez pe mine. Da, am vrut să-i fiu și să-mi fiu erou!”, spune actrița Cristina Ragos.
Este bine cunoscută povestea Antigonei și a destinului său tragic în lupta de a își afirma propriile convingeri. Însă prea puțini știu povestea surorii sale, Ismena – cea care, încercând să evite blestemul ce i-a secerat familia, rămâne singură să deplângă moartea celor dragi. Într-o confesiune dezarmantă, Ismena vine, așadar, să-și spună propria versiune. Ismena, adică Soră-sa, cea care supraviețuiește pentru a vedea cum toată fericirea ei nu este decât o farsă în mâna zeilor. Cu tandrețe și sinceritate, Cristina Ragos ne oferă un one-woman show sensibil despre durere și vindecare, despre pierdere și speranță, dar și despre fragilitatea unei lumi care, în fața setei de putere, își pierde propria umanitate.
Biletele sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.