Premieră: Pregătire online a personalului DGAPSC pe Covid 19

Cine ar fi zis că în această perioadă nu se mai predau cursuri?! La DGASPC Sibiu angajații centrelor beneficiază de cursuri gratuite cu ajutorul tehnologiei digitale, susținute de către Laura Ghibu, medic stabilit în Suedia.

„Noi, in Suedia, ne pregătim deja de câteva luni pentru lupta cu COVID19. Informația personalului medical și auxiliar se face organizat, prin cursuri online și material informativ. Toți cei care lucrează în strict contact cu alții sunt informări despre cum trebuie să se comporte ca să se protejeze pe sine și pe ceilalți. Mare mi-a fost mirarea când am auzit câte cadre medicale s-au infectat în atât de puțin timp în România. Întrebându-mi colegii, mi-am dat seama că erau dezorientati. Mai mulți medici au demisionat iar mulți angajați în diferite structuri de asistență socială erau speriați să meargă la serviciu”, a declarat Laura Gibu.

Aceasta a discutat cu Laura Vilsan, directorul general al DGSPAC din Sibiu (orașul în care a crescut în România ) și s-a oferit să ofere, gratuit, un curs despre protecție în fața virusului.

„Astfel, ieri, dna  director Laura Vilsan a organizat o sesiune online pe platforma Zoom  și am reușit să avem un prim curs cu șefii și personalul din cadrul centrelor care apartin Directiei, iar astăzi am purtat discuții aplicate cu coordonatorii responsabili cu sterilizarea echipamentelor de protecție. Vor urma și altele, vom continua să ținem legătura și să ne ajutăm reciproc ca să trecem cu bine prin încercarea la care ne pune pandemia de coronavirus.! Exemplul de la Sibiu ar trebui urmat de toate DGASPC-urile din Romania!”, a declarat Laura Gibu.

La inițitiva directorului general, Laura Camelia Vîlsan, timp de 2 zile au fost organizate în premieră 2 cursuri online pentru angajații din cadrul centrelor rezidențiale pe subiectul prevenirii  Covid19, cum se apără de infecția SARS Cov-2 și cum se sterilizează echipamentul de protecție.

Scopul acestor cursuri a fost acela de a oferi o înțelegere de bază a cunoștințelor privind Covid 19 astfel încât angajații să poată dobândi cunostințe minime despre modurile de contaminare cu virusul SARS-CoV-2, despre simptome, grupuri de risc si cum să se protejeze cel mai bine pe ei si pe beneficiari.

De asemenea, au învățat cum să prevină răspândirea infecției printr-o rutină strictă privind siguranta si igiena personală, practicile de igienă de bază  pentru a preveni infecția nozocomială în cadrul centrelor în care lucrează.

S-au abordat următoarele teme:

  • Cum te infectezi cu virusul SARS-CoV-2 si perioada de incubatie
  • Cât e de contagios este si ce simptome prezintă?
  • Cum ne tratăm dacă ne imbolăavim?
  • Cum putem preveni infectia?
  • Cum ne spălam si dezinfectăm mâinile?
  • Cum imbrăcăm si ne dezbracăm de mănusi?
  • Lucrează in siguranță.
  • Informatii generale, intrebari si raspunsuri.

„Am ținut să organizez aceste sesiuni de informare pentru personalul centrelor noastre, fiind o premieră online a Direcției în acest domeniu atât de nou și provocator pentru toată lumea-Covid19. Mă bucur nespus că în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu dna dr. Laura Ghibu aceasta și-a oferit sprijinul pentru a intra în direct cu noi din Suedia oferindu-ne informații extrem de utile și practice. Colegii mei mi-au oferit un feedback pozitiv despre această inițiativă și îmi exprim speranța că putem să ne protejăm și mai bine de acum înainte, pe noi dar și pe cei de care răspundem.  În aceste zile, mai mult decât oricând, sănătatea este prioritatea mea!”, a explicat Laura Vîlsan.

Au participat la cursul online conducerea centrelor rezidentiale alături de colegii lor, au ridicat întrebări și au apreciat această inițiativă pusă în operă de directorul general al Direcției și medicul Laura Ghibu, sibiancă implicată în acțiuni de voluntariat și diverse proiecte civice și sociale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*