În premieră pentru România, prima ediție a Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup și Campionatul Național de Masaj, ajuns la cea de a treia ediție, se desfășoară la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, în perioada 21-23 octombrie. Evenimentul reunește terapeuți medaliați la competiții naționale și internaționale, din 15 țări, de pe două continente (Europa și Asia).
„Dragi prieteni, pentru prima dată în România, la Sibiu, în perioada 21-23 octombrie 2022, adică vineri, sâmbătă și duminică are loc prima ediție a Cupei Mondiale la Masaj (World Massage Super Cup). În aceeași perioadă are loc și cea de-a treia ediție a Campionatului Național de Masaj din România. La aceste două evenimente vor participa peste o sută de terapeuți, din 15 țări, de pe două continente (Europa și Asia)”, a declarat Iulian Motoc, organizator al competițiilor, președintele Asociației de Masaj și Terapii Complementare din România și managerul al Reflexovital.
Potrivit lui Iulian Motoc, la prima ediție a Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup se vor întrece 56 de concurenți români și străini. Dintre participanții români se remarcă Dragoș Ardelean, campionul balcanic din 2022 de la concursul care a avut loc în Serbia. Juriul Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup este format din personalități recunoscute la nivel internațional. Printre jurații Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup se numără: Jeppe Tengbjerg, președintele Asociației Internaționale de Masaj, George Thoktaridis, fondatorul Federației Mondiale de Masaj și Iulian Motoc, președintele Asociației de Masaj și Terapii Complementare din România.
„Cei mai importanți jurați care ne vor onora cu prezența sunt: Președintele Asociației Internaționale de Masaj, Jeppe Tengbjerg, fondatorul Federației Mondiale de Masaj, George Thoktaridis. Marea majoritate a juraților noștri sunt medaliați la competiții naționale și internaționale și organizatori de competiții naționale și internaționale de masaj”, a precizat Iulian Motoc.
Campionatul Național de Masaj, aflat la cea de a treia ediție, reunește la Sibiu, 72 de concurenți. Printre competitori se numără terapeuți români care au reușit să obțină premii în 2022, la concursuri internaționale: Laurențiu Stănescu, Vasile Luca, Laura Orzac, Izabela Havei. Campionatul Național de Masaj din acest an, de la Sibiu, marchează o premieră: pentru prima dată concurenții vor avea proba de „Masaj facial”.
Organizatorul Iulian Motoc anunță că se vor acorda premii în valoare totală de 10.000 de euro, care constau în produse specifice masajului.
„Competițiile de la Sibiu și-au propus și promovarea imaginii masajului, pentru că acesta să fie cunoscut de publicul larg, atât din România, cât și din lume, pentru ca tot mai mulți oameni să apeleze la acest serviciu extraordinar pentru menținerea sănătății. Masajul s-a dovedit că este un ambasador al sănătății și în anii de experiență pe care i-am acumulat ca terapeut, foarte mulți pacienți care mi-au trecut prin mână, au văzut acest lucru și l-au simțit pe propria lor piele. Asociația de Masaj și Terapii Complementare practic a fost înființată și cu acest scop de a fi cunoscut masajul și în România, preluând modelul unor țări unde masajul este o marcă înregistrată, cum este spre exemplu în Tailanda, China, India, Japonia. Toți invitații noștri din aceste țări cu tradiție în masaj contribuie la dezvoltarea masajului românesc, pentru fiecare entitate în parte: concurenți, instructori, furnizorii de produse specifice masajului. Invităm și publicul să ne fie alături online și să urmărească informațiile despre competiții care vor fi publicate și pe paginile de socializare, pentru a se putea bucura de această mare sărbătoare a masajului care va avea loc în premieră la Sibiu. Practic, Sibiul devine capitala masajului din România pentru trei zile”, a concluzionat Iulian Motoc.
Rezultatele Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup și de la Campionatul Național de Masaj care au loc la Sibiu vor fi publicate pe site-ul www.cndm.ro și paginile de socializare, www.facebook.com/asociațiademasaj, www.facebook.com/cndm.ro. Tot la aceste adrese vor exista imagini de la aceste competiții.
Ceremonia de deschiderea oficială a Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup și a Campionatului Național de Masaj a avut loc vineri, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. Concursurile propriu-zise vor avea loc în zilele de sâmbătă și duminică, cu următoarele categorii de masaj: „Wellness”, „Masaj facial”, „Freestyle Western”, „Terapeutic”, „Swedish”, „Freestyle asiatic”, „Masaj pe scaun”.
Marea finală a Cupei Mondiale a Masajului/ World Massage Super Cup și a Campionatului Național de Masaj va avea loc duminică, între orele 18.00 și 20.00. Jurizarea și decernarea premiilor după marea finală vor avea loc duminică seara, în intervalul 20.00 și 21.00.