Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Cartierul #3: Jocuri fără joacă” în regia lui Victor Olăhuț. Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră vineri, 13 septembrie, de la ora 18:00.
„Cartierul 3. Jocuri fără joacă” este povestea unui mister ce învăluie 4 adolescenți și pe familiile lor, care locuiesc în același cartier. Tematică propusă în cadrul spectacolului, dependența de jocurile pe calculator/smartphone, este una care afectează grav calitatea vieții publicului tânăr, atât în ceea ce privește relațiile familiale, cât și într-un cadru social mai larg. Spectacolul abordează și efectele rețelelor sociale asupra utilizatorilor, felul în care aceștia ajung să sufere tulburări de personalitate prin afișarea unor avataruri aflate în dezacord cu realitatea lor trăită și auto-impunerea unor standarde nerealiste în ce privește statutul lor social sau aspectul fizic.
Jennifer Haley, autoarea textului premiat în anul 2009 de American Theatre Critics Association, tratează problema dependenței de jocurile video într-un fel aparte: lumea reală și lumea virtuală se întrepătrund, astfel încât nimeni nu mai face diferența între realitate și joc. Când tinerii se joacă pe calculator, pare că acțiunile lor au consecințe în viața reală, asupra părinților, asupra animalelor de companie, asupra prietenilor din cartier. Cât de departe poate merge un astfel de joc… fără joacă?
„Cartierul #3: Jocuri fără joacă e un spectacol care abordează această dependență pe care o conștientizăm, dar de care nu prea avem șanse să scăpăm. Pentru că peste tot sunt ecrane, iar ceea ce afișează ele e de cele mai multe ori mai atrăgător și mai convenabil decât realitatea. Viața devine un joc.”, spune regizorul Victor Olăhuț.
Spectacolul este urmat de o sesiune de Q&A moderată de psihologul Cristina Ösz, specializată în lucrul cu adolescenții.
„Repertoriul nostru din ultimii ani a fost construit în baza ideii de oglindă asupra lumii din jurul nostru. Mi-am dorit un teatru care să nu dea verdicte, dar care să pună în dezbatere teme actuale și necesare. Prin acest proiect ne-am propus să producem un spectacol eclectic, fascinant, care să propună un dialog între elevi și profesori, părinți și copii, o discuție sinceră despre dependența din online. Am descoperit o echipă de creativi care și-a dat tot interesul pentru a crea magie la scenă, și suntem norocoși, totodată, să aducem împreună atât actori angajați, cât și studenți de la actorie, într-un schimb de idei și practici foarte important pentru sectorul teatral local. Spectacolul va avea, de asemenea, o serie gratuită de reprezentații pentru școlile și liceele partenere în acest proiect.”, a adăugat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu este o instituție publică de spectacole ce își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Local Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu. „Cartierul#3: Jocuri fără joacă” este un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. Costul unui bilet este 12 lei, tarif flexibil. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru mai multe detalii legate de biletul flexibil și avantajele acestuia, vă rugăm să citiți regulamentul evenimentelor.