Premieră la Sibiu: Prima expoziție cu lucrări digitale create de inteligența artificială

Eveniment deosebit care marchează un moment important în lumea artei contemporane. În data de 6 – 12 iunie, aveți ocazia de a descoperi și explora prima expoziție de artă generativă din România, în sala mare de expoziții din cadrul Primăriei Sibiu cu intrare din Piață Mare.

Arta generativă este un domeniu al artei care se bazează pe utilizarea algoritmilor și a calculatoarelor pentru a crea opere artistice.

În galerie se descoperă imagini create de inteligența artificială (AI – artificial intelligence), care captează esența inovației și frumuseții.

Deși aceste lucrări sunt generate de calculatoare, ele sunt rezultatul interacțiunii și inspirației umane, care adaugă unicitate și perspectivă la fiecare imagine.

Artiștii Traian Oprean și Cristian Simina au decis să organizeze această galerie de artă generativă ca un mijloc de a spori con știentizarea cu privire la noul trend al inteligenței artificiale, care devine tot mai prezent în toate domeniile.

Prin intermediul expoziției lor, ei își propun să evidențieze modul în care AI-ul poate influența și transforma arta, precum și să exploreze intersecția dintre tehnologie și creativitate. Amândoi au un background în tehnologia informației, Traian Oprean fiind programator, specializat în RPA (automatizare robotică a proceselor) și Cristian Simina fiind grafic designer și expert în interfață și experiență utilizator (UI/UX).

Artistul dedică zeci de ore de lucru pentru a realiza fiecare tablou generativ. Procesul începe cu o temă sau un concept, care este apoi dezvoltat și explorat prin intermediul inteligenței artificiale. Utilizând diferite tehnici și algoritmi, artistul ajustează repetat inputul, experimentând cu cromatica, structura, așezarea elementelor în pagină, luminozitatea, încadrarea și multe altele.

Prin intermediul unui prompt complex, inteligența artificială preia controlul și manipulează digital obiectele, creând astfel o experiență vizuală complet inedită. Aceste lucrări sunt o pledoarie pentru explorarea noilor frontiere ale artei, în care algoritmii și imaginația se întâlnesc într-un dans magic, oferind spectatorilor o conexiune profundă și emoțională.

În comparație cu lucrările pictate tradițional, aceste tablouri generative oferă sute de variante, deoarece algoritmii permit explorarea și manipularea în mod neîngrădit a fiecărui element. Artistul este implicat într-un proces interactiv cu AI-ul, în care experimentează și ajustează continuu, transformând ideea inițială în multiple forme și expresii. Fiecare lucrare devine astfel o fereastră către lumea suprarealistă gândită de autor, în care AI devine partenerul artistic.

Fiecare lucrare este însoțită de un NFT (Non-Fungible Token) care oferă o dovadă digitală a proprietății întrucât acestea sunt în format digital și pot fi replicate sau distribuite ușor. Prin intermediul tehnologiei blockchain, un NFT asigură înregistrarea și verificarea autenticității și unicității fiecărei lucrări, precum și a drepturilor de proprietate asupra acesteia. Astfel, NFT-ul devine un certificat digital care confirmă că deținătorul este posesorul original al operei de artă generative.

„Invitația noastră este un apel către toți cei curioși, o chemare pentru mintea și inima deschisă către frumusețea revoluționară a inteligenței artificiale. Ne așteptăm la un public divers, de la pasionați și cunoscători de artă până la tineri inovatori, critici și colecționari. Așadar, vă invităm la vernisajul galeriei din data de 6 iunie, de la ora 18:00.

Nu trebuie să privim inteligența artificială ca pe un substitut al creativității umane, ci ca pe un partener ingenios în căutarea frumuseții și exprimării artistice”, transmit organizatorii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*