Premieră în România: Spitalul Județean Sibiu a cumpărat primul CT cu 640 slices

Cel mai mare spital public din Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU), a cumpărat un computer tomograf (CT) cu 320 de rânduri de detector și 640 slices, din „ultima generație de tehnologie imagistică”, care va ajuta în special pacienții oncologici în depistarea și tratamentul cancerului, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției sanitare, Călin Boar.

Foto: ISABELA PAULESCU / AGERPRES

Investiția de peste opt milioane de lei aparține Consiliului Județean (CJ) Sibiu, care are în subordine SCJU.

„Prin instalarea computerului tomograf Canon Aquilion ONE INSIGHT Edition cu 320 de rânduri de detector și 640 slices, spitalul nostru devine primul din România care beneficiază de această generație de tehnologie imagistică. Este un salt real peste standardul actual din țară, unde cele mai performante sisteme instalate până acum ajung la 512 slices. Această investiție plasează spitalul nostru într-o zonă de excelență medicală comparabilă cu marile centre europene și reflectă angajamentul nostru ferm pentru diagnostic de precizie, siguranța pacientului și acces la cele mai avansate soluții medicale. Pentru pacienții oncologici, acest lucru înseamnă șanse mai mari la un diagnostic corect și rapid, stadializare precisă și monitorizare riguroasă a evoluției bolii, cu doze reduse de radiație și examinări mai scurte. Practic, fiecare pacient beneficiază de un standard de investigație care până acum nu exista în România”, a explicat Călin Boar.

Și doi dintre medicii radiologi ai spitalului au confirmat, pentru AGERPRES, performanța noului aparat, care oferă ‘investigații mai rapide, cu obținerea unor imagini de calitate superioară și expunere redusă la radiațiile X”.

„CT-ul Canon Aquilion Insight este cel mai performant aparat CT care a funcționat până acum în Spitalul Clinic Județean Sibiu, cel mai performant din județul Sibiu și unul din puținele aparate de acest gen din țară. Caracteristicile care-l diferențiază de restul aparatelor sunt legate de detectorul de 16 cm (restul aparatelor având un detector de 4 cm), numărul de secțiuni achiziționate la o singură rotație a tubului (320 slice-uri achiziționate) și timpul rotație completă de 0,24 de sec – aceste caracteristici permit investigații mai rapide, cu obținerea unor imagini de calitate superioară și expunere redusă la radiațiile X. Pentru pacienții oncologici, avantajele sunt majore: evaluarea mai precisă a extensiei bolii, detectarea leziunilor mici, monitorizarea răspunsului la tratament. Utilizarea protocoalelor cu doză redusă este extrem de importantă la acești pacienți care necesită investigații repetate periodic”, a explicat, pentru AGERPRES, medic șef secție Radiologie SCJU, Mariana Sandu.

Potrivit acesteia, un beneficiu distinct îl reprezintă CT-ul cardiac realizat într-un singur ciclu cardiac (‘One-Beat’), extrem de util în special la pacienții cu frecvență cardiacă crescută. Achiziția ultra-rapidă reduce la maxim artefactele de mișcare și crește precizia diagnosticului coronarian, inclusiv în cazuri care anterior erau dificil de evaluat imagistic. CT-ul Canon Aquilion Insight este un aparat cu achiziție de tip ‘dual energy’, folosind scanare cu energii înalte și joase, care permite analiza spectrala, funcție avansată, cu ajutorul căreia se poate face diferența între diferite structuri (ex. calciu-acid uric); in achizițiile de tip angio-CT se pot caracteriza plăcile de aterom, se reduc artefactele determinate de calcificări, cu aprecierea mai exactă a lumenului vascular, îmbunătățind acuratețea diagnosticului in patologia vasculară”.