Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 30 martie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Der Märchenball” (RO: Ghemul cu povești) în regia Irynei Tsypina (Ucraina). Spectacolul va fi prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română.
Foto: Tudor Troanca
„Der Märchenball” este un colaj cu povești ucrainene, după o dramatizare semnată de Martha Huryn. Spectacolul montat de regizoarea Iryna Tsypna creează un imaginar fabulos și aduce un mesaj universal pentru pace, avându-i în distribuție pe actorii Angela Páskuy, Claudia Stühler, Jenő Major și Adrian Prohaska.
Povestea începe într-o noapte de primăvară, în pădurea molfarilor (n.r. magi), cei care cunosc chiar și cele mai ascunse secrete ale vietăților ce îi înconjoară.
Primăvara aduce cu ea zile lungi, cu soare cald care întârzie să dispară de pe cer, este anotimpul în care toate vietățile se trezesc, încet, la viață.
Însă, în acea noapte, molfarii, Morocănosul, Realistul, Visătorul și Ucenicul, au adormit, iar focul care ținea întunericul departe de pădurea lor s-a stins.
Astfel, vechiul lor inamic a pus stăpânire pe întreaga pădure și a adus cu el iarna geroasă. Molfarii trebuie să se unească pentru a-l învinge și a-i salva pe locuitorii pădurii.
Îi vom cunoaște pe Iepurașul Fuguța, Șoricica Zgâricica, Prințesa Broscuță, Vulpița, Lupul, chiar și pe Ursul Mihailovici, care se întâlnesc, pentru prima dată, în aceeași poveste. Decorul, costumele și păpușile sunt un concept al scenografei Inessa Kulchytska, iar direcția muzicală a fost asigurată de Ulyana Horbachevska, actorii fiind provocați la un exercițiu live prin care să articuleze acest univers sonor unic în repertoriul teatrului sibian. Traducerea textului în limba germană a fost asigurată de Cynthia Pinter.
Adaptarea în limba română a textului original poartă semnătura Ralucăi Rădulescu.
Echipa spectacolului este completată la ateliere de Claudia Benchea, Diana Ribana, Maria Mihăilescu, Alexandra Stoica și Florian Mureșan. Regia tehnică a spectacolului a fost asigurată de Daniel Neagu, alături de Dan Caras (sunet) și Adrian Truțescu (lumini), împreună cu Emil Predescu și Patrick Voicu (mânuitori decor).
„Acest spectacol reprezintă o ocazie de a descoperi cultura Ucrainei. Ne propunem să introducem spectatorul în atmosfera munților și pădurilor din Carpați, unde păsările cântă, iar vocile strămoșilor se fac auzite. Acolo unde trăiesc molfarii, cei care păstrează secretele, numai de ei cunoscute, despre Lumină și Întuneric. Acolo unde legendele prind viață, iar bestiile încă mai pot vorbi.”, a declarat Iryna Tsypna în timpul repetițiilor de la Sibiu.
Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Costul unui bilet este 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile.
Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00.