Premieră: Centre de testare Covid 19 în spitalele din Sibiu, cu medici de familie

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, în spitalele publice din judeţul Sibiu vor exista centre de testare pentru COVID-19 în care vor lucra medici de familie, pentru a-i ajuta pe medicii din unităţile spitaliceşti, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, medicul Lucian Blăguţiu.

„Pentru prima dată se fac în spitale se fac centre de testare cu medici de familie. Consiliul Judeţean ne va asigura sprijinul şi va asigura în fiecare centru de testare câte un registrator care va ajuta la introducerea datelor. Medicii respectivi vor trebui să îşi încheie contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi să respecte programul care este făcut la acel centru şi să activeze în special în weekend”, a precizat Lucian Blăguţiu.

Potrivit şefului DSP Sibiu, cei care vor avea teste negative, dar prezintă simptome, vor fi testaţi PCR.

Unul din spitalele care vor avea centre de testare de COVID-19 este Spitalul General Căi Ferate Sibiu, singurul spital care are pacienţi doar cu COVID-19, unde deja există un centru de evaluare.

„Am vrut de mult să fac centru de testare. Noi avem deja centru de evaluare. (…) Acum ne-am arătat disponibilitatea pentru găzduirea unui centru de testare, care vine în completarea centrului de evaluare tocmai ca omul să vină într-un singur loc, să beneficieze şi de testare şi de evaluare, să nu mai umble prin oraş”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului General Căi Ferate, Horaţiu Cojocaru.

Jumătate din medicii de familie din judeţul Sibiu nu testează şi nu vaccinează pacienţii pentru COVID-19, potrivit datelor DSP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*