Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește săptămâna aceasta pasagerul cu numărul 2 milioane înregistrat pentru prima dată în istoria aeroportului clujean.
Potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului Internațional Cluj, pasagerul cu numărul 2 milioane va fi transportat pe zborul LO 651 Varșovia – Cluj-Napoca, al companiei aeriene LOT Polish Airlines. Evenimentul va avea loc joi, 21 septembrie.
În luna iunie, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și Consiliul Județean au sărbătorit pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat pe aeroport. Acesta a ajuns cu două luni mai repede față de 2016 și cu jumătate de an mai devreme decât în urmă cu 7 ani, când aeroportul sărbătorea pentru prima dată atingerea pragului de un milion de pasageri.
Aeroportul din Cluj, al doilea din ţară, estimează un număr de trei milioane de pasageri în acest an, un avans de aproape 60% faţă de 2016, când a avut 1,9 milioane de pasageri.
Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, declara la începutul acestui an că, pentru 2017, estimările indică o cifră de 2,7-3 milioane de călători care vor fi transportaţi. ”Am înregistrat anul trecut un record absolut de trafic aerian, de aproape 1,9 milioane de pasageri, în creştere cu 25 la sută faţă de anul 2015, iar în cifre absolute aceasta înseamnă 400.000 de persoane. Acest trafic ne consolidează poziţia de al doilea aeroport al României, după Bucureşti – Otopeni, dar şi de aeroport regional, în condiţiile în care, în această zonă a Europei se vorbeşte de trei aeroporturi mari – Budapesta, Cluj-Napoca şi Bucureşti. Pentru 2017 estimăm că vom avea un trafic cuprins între 2,7 – 3 milioane de pasageri. Am pornit în 1996 de la 32.000 de pasageri şi am mărit traficul aerian de o sută de ori”, a spus Ciceo.
Potrivit acestuia, aeroportul clujean a luat mai multe măsuri pentru gestionarea unui număr atât de mare de pasageri, printre care se numără reconfigurarea părţii de plecări externe, înfiinţarea a două noi porţi de îmbarcare la etaj şi construirea, în acest an, a trei locuri noi de parcare aeronave.
2010, ANUL ÎN CARE AEROPORTUL CLUJ A AVUT PENTRU PRIMA DATĂ UN MILION DE PASAGERI
- 2010 – pasagerul 1 milion a fost sărbătorit în luna decembrie
- 2014 – pasagerul 1 milion a fost sărbătorit în luna noiembrie
- 2015 – pasagerul 1 milion a fost sărbătorit în luna septembrie
- 2016 – pasagerul 1 milion a fost sărbătorit în luna august
- 2017 – pasagerul 1 milion este sărbătorit în luna iunie
- 2017 – pasagerul 2 milioane este sărbătorit, în premieră, în luna septembrie