„Înaintăm și cu proiectul de viabilizare a cartierului Veterani. Până în prezent am realizat studiul de fezabilitate pentru întreaga zonă și a fost extinsă rețeaua de gaz în cartier, printr-un contract în parteneriat cu operatorul acestei rețele – Del Gaz Grid, un proiect pentru care Primăria a asigurat peste 80% din finanțare. Lucrările de viabilizare propriu-zise vor fi executate etapizat și începem cu zona în care sunt construite cele mai multe locuințe. Pentru aceasta am realizat proiectul tehnic, iar acum, în baza acestuia, inițiez 2 proiecte de hotărâre pentru aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici în vederea realizării rețelelor de apă și canalizare și respectiv pentru modernizarea drumurilor și a iluminatului public.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Unul dintre proiectele incluse pe ordinea de zi a Consiliului Local se referă la aprobarea indicatorilor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare și realizarea branșamentelor spre proprietăți, în zona în zona cuprinsă între străzile general Gheorghe Mărdărescu – cpt. Gheorghe Ignat – general Grigore Baștan – general Nicolae Dăscălescu – Dimitrie Cunțan – Nicolae Branga. Proiectul în valoare de 4 milioane de lei a fost depus de Primăria Sibiu în cadrul PNRR – componenta 1 – Managementul Apei, pentru obținerea finanțării europene nerambursabile.
Al doilea proiect se referă la aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru modernizarea străzilor, a canalizării pluviale, a iluminatului public și a cablajului metropolitan în perimetrul cuprins între străzile general Gheorghe Mărdărescu – cpt. Gheorghe Ignat – general Grigore Baștan – general Nicolae Dăscălescu – Dimitrie Cunțan – Nicolae Branga. Valoarea estimată a investiției este de 21,23 de milioane lei și include amenajarea a 2,5 km de drum, a trotuarelor, a 630 de metri de pistă pentru biciclete, a unor zone verzi în suprafață de aproximativ 3.390 mp și amenajarea rețelei de canalizare pluvială. De asemenea, se va crea rețeaua de iluminat public prin instalarea a 150 de stâlpi de iluminat stradal, corpurile de iluminat fiind prevăzute cu LED, pentru eficiență energetică. Peste 4 km de tubulaturi vor fi amplasate în pământ pentru rețeaua de cablaj metropolitan.
Următorul pas în viabilizarea perimetrului menționat este demararea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor.