Prefect la start

 

Sibienii sunt invitaţi să participe la crosul organizat de 1 Mai pe distanţa Sibiu – Poplaca – Răşinari. În viitor, Consiliul Judeţean va amenaja piste de biciclete pe acest traseu.

Prefectul Ovidiu Sitterli şi-a luat angajamentul de a parcurge cei 17 km, la evenimentul organizat de CSM Sibiu, DJST Sibiu prin Asociaţia Judeţeană de Atletism Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu, Instituţia prefectului Sibiu în colaborare cu IPJ Sibiu, IJJ Sibiu, ISU Sibiu şi ISJ Sibiu. La start sunt aşteptaţi să participe toţi sibienii. Sitterli s-a declarat un adept al mişcării în aer liber. El face jogging de fiecare dată când timpul îi permite şi merge cu bicicleta.

 

 

Doar cu aviz medical

În cadrul acţiunii „Mişcarea pentru sănătate“ se vor desfăşura probele de cros, adică alergarea de 17 kilometri şi o probă de ştafetă, 7 x 2.500 metri. Înscrierile pentru ştafetă se vor face până marţi, 30 aprilie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean, aici putând participa doar sportivii legitimaţi la cluburile sportive din judeţ. Cei care se înscriu pentru această probă trebuie să aibă avizul medical la zi cu menţiunea „apt pentru efort“. Alergarea se adresează atât sportivilor amatori, cât şi sportivilor legitimaţi la cluburile sportive de pe raza judeţului Sibiu. Şi participanţii la această probă trebuie să aibă obligatoriu avizul medical cu menţiunea „apt pentru participarea la proba de alergare pe şosea“ şi vor completa o declaraţie pe propria răspundere, asumându-şi toate riscurile de a participa la aceasta probă. Pe toată lungimea traseului vor fi arbitri şi supraveghetori, dar şi patru puncte de hidratare, unde concurenţii vor avea puse la dispoziţie apă plată, apă minerală şi fructe. Punctele de alimentare vor fi poziţionate din 5 în 5 kilometri şi la punctul de sosire. Traseul va fi supravegheat de poliţişti şi jandarmi şi va beneficiar de asistenţă medicală SMURD.

Ovidiu SITTERLI | prefect Sibiu

„I-am promis domnului preşedinte Cindrea că am să alerg pe acest traseu şi până când se va finaliza pista de biciclete sper să facem acest cros în fiecare an, să participe toata lumea în susţinerea acestui proiect. Eu zic că o să alerg tot traseul.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura