Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ninsori, dar şi precipitaţii mixte, însoţite de depuneri de polei, valabilă până duminică dimineaţa, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei. De asemenea, până pe 21 ianuarie, ora 6:00, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. Astfel, în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare. Se va depune strat nou de zăpada în medie de 4 – 8 cm, local în jurul a 10 cm.
În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge. Vântul se va intensifica la noapte, la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40 – 45 km/h local în Dobrogea.
ANM precizează că, începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, informarea meteo va fi actualizată.