Polițiștii au avut ieri o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic, în zona localității Gura Râului.
Cu această ocazie, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 43 de ani în timp ce, cu ajutorul unei căruțe, transporta 15 arbori din specia fag și molid.
S-a constatat că arborii au fost tăiați ilegal, iar în locul tăierii au fost identificate 76 de cioate de arbori de diferite specii, pe care bărbatul urma să le transporte la domiciliu.
În aceste condiții, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Gura Râului.