De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 101.961 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România.
Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 64.729 persoane cu prima doză de vaccin și 37.232 persoane cu cea de-a doua doză.
În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva Covid-19 un număr de 2.450 sibieni, din care 279 cu vaccin AstraZeneca, 90 cu vaccin Moderna și 2.081 cu vaccin Pfizer.
De azi crește capacitatea de vaccinare cu serul produs de Pfizer, de la 72 de doze pe flux la 84 de doze pe flux. Astfel, în centrele de vaccinare unde se distribuie vaccin de la Moderna, respectiv de la AstraZeneca, se imunizează 96 de persoane/flux/cabinet, iar în centrele de vaccinare unde se distribuie vaccin de la Pfizer se vaccinează 84 de persoane/flux/cabinet.
În perioada 31.12.2020 – 20.04.2021 au fost raportate 48 cazuri de reacție adversă post-vaccinală în primele 15 minute de la administrarea serului imunizant, din care 42 pentru vaccinul produs de Pfizer și 6 pentru vaccinul produs de AstraZeneca.