Poveştile de altădată cu miros de scorţişoară, de pe vremea când curtatul presărat cu stângăcii era la modă, reînvie la Biblioteca Judeţeană „Astra” din Sibiu. 21 de
bunici şi bunicuţe învaţă să-şi spună povestea în format digital, transformând-o într-o lecţie de viaţă pentru nepoţi şi nu numai.
Sediul bibliotecii a devenit de ceva vreme un fel de club al domniţelor cu „dichis“, un loc unde se adună toate poveştile trăite, auzite sau dorite vreodată. Reconstruite bucată cu bucată, amintire cu amintire, acestea îmbracă haine noi, devenind poveşti digitale. 19 „domniţe“ şi doi domni de vârsta a treia îşi retrăiesc tinereţea, iar pozele îngâlbenite din albume uitate reînvie, de această dată în imagini combinate cu muzică şi mişcare , sub vocea protagoniştilor. „Cursul de Poveşti DigiTale” a pornit de la o idee occidentală menită să dămâne prejudecăţi şi să-i îndemne pe cei de vârsta a treia să privească zâmbind spre trecut. „Cursul a pornit de la o idee englezească, pentru că acolo s-au făcut primele poveşti digitale şi au avut foarte mare succes. În cadrul proiectului Biblionet, ni s-a propus, în sistem de bursă, am aplicat şi am câştigat. Exerciţiul propus la curs este un pas înainte în a renunţa la temeri şi a înfrunta prejudecăţi. Prin joc, bunicii şi bunicile sunt îndemnaţi să-şi dezvolte abilitatea de a povesti“, explică Anca Vasilescu, trainerului-bibliotecar al acestui curs.
Curs gratuit
Lecţiile propriu-zise au început acum câteva săptămâni, cu prima grupă de şase „eleve“ silitoare, dintre care cea mai în vârstă are 72 de ani. Prima oră de curs a fost dedicată capacităţii de a prelucra laolaltă imaginea, sunetul şi cuvântul. „În prezent avem înscrise 21 de persoane, care vor fi împărţite în patru grupe. Fiecare grupă va urma un curs de şapte zile, trei ore pe zi, de luni până joi. Înscrierile s-au făcut pe tot parcursul lunii martie, de luni până vineri, la secretariatul Bibliotecii Judeţene Astra. Cursurile sunt oferite gratuit“, precizează Anca Vasilescu. Singura condiţie de participare este ca bunicii să mai fi avut până acum contact cu un calculator. Poveştile bazate pe pasiuni sau experienţă proprii pornesc de la un plan prestabilit şi se transformă treptat în adevărate călătorii în timp, în propriile emoţii. Sunt poveşti din alte epoci, cu domni cu pălării şi domniţe care îşi plimbau rochiile cu crinolonă la şosea, cu prinţi şi prinţese sau măcar cu mătuşi curtate de regele Carol al II-lea. „Biblioteca este, până la urmă, oglinda publică a comunităţii. Aici se adună toate poveştile, anumite gesturi devin cunoscute, anumite chipuri nu vor rămâne anonime. Vârsta nu trebuie privită ca un impediment. Tocmai de aceea, desfăşurăm acest proiect în anul internaţional al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii“, este de părere trainerului-bibliotecar.
Singurătatea naşte poveşti
Bunicii şi bunicile care se iniţiază în tainele calculatorului au la dipoziţie echipamente de ultimă generaţie, laptopuri performante şi scannere, tot suportul tehnic necesar. Amintirile şi imaginaţia trebuiesc aduse de acasă, adunate de prin cutii prăfuite şi albume cu coperţi mari, legate prin cuvânt şi redate cu ajutorul imaginilor şi al sunetului. Poveştile digitale trebuie să se încadreze în maxim două minute şi 250 de cuvinte. Entuziasm şi interes există atât din partea celor care au mai avut de-a face cu lumea poveştilor, prin natura meseriei, cât şi din partea celor care provin din lumea ştiinţelor exacte. „Suntem abia la început şi am venit la curs pentru a mă iniţia şi cred că o să-mi placă. Povestea mea este singurătatea şi de aceea am venit aici, să ies din singurătate şi, în acelaşi timp, să mă şi iniţiez pentru că sunt afonă în materie de calculator. Îmi place să spun poveşti, deşi meseria mea a fost profesor de matematică, dar totuşi îmi plac poveştile şi mi-ar plăcea să ştiu să le spun la nepoţi“, mărturiseşte una dintre bunicuţele de la curs. Printre ele se regăsesc şi profesoare de română care întreaga viaţă au spus poveşti, însă acum, la bătrâneţe, le retrăiesc cu alţi ochi. „Ce mă încântă la acest curs este faptul că va trebui să lucrăm cu imaginaţia foarte mult, fapt pe care, după ce ne-am pensionat şi am trecut într-o etapă a vieţii mai statică, nu l-am mai făcut. Fiind profesoară de română, am lucrat toată viaţa cu copiii şi tocmai asta am vrut să-i învăţ, să-i obişnuiesc, să-şi dezvolte imaginaţia şi chiar să pună pe hârtie, în compuneri, poveştile lor de viaţă. Iată-mă acum în postura de elev, cumva, în care eu la rândul meu va trebui să pun pe micul ecran povestea mea de viaţă. Va fi destul de dificil, dar sper să reuşesc. Este foarte interesant de lucrat, am fost o bună ascultătoare de poveşti şi la maturitate mi-a plăcut să spun poveşti copiilor şi acum nepoţilor“, descrie o altă cursantă.
Gala poveştilor digitale Sub îndrumarea Ancăi Vasilescu, cursul se doreşte „un pas înainte în a renunţa la temeri şi a înfrunta prejudecăţi”
La final, toate poveştile din vremuri de demult apuse, adunate de prin colţuri prăfuite vor sta cuminţi pe CD-uri, pentru a da naştere unei baze de date de poveşti digitale. De asemenea, acestea vor fi postate şi pe site-ul bibliotecii şi vor fi trimise în baza de date a Bibliotecii Europene Digitale. „În luna iunie, sperăm să putem organiza o gala în cadrul căreia vor fi prezentate toate poveştile realizate la curs. Îmi doresc să pot găsi un sponsor care să le ofere povestitoarelor noastre un mic răsfăţ: un tratament cosmetic sau o şedinţă la spa. Va fi o gala în adevăratul sens al cuvântului, din care nu va lipsi covorul roşu şi tot ce trebuie pentru ca bunicile să se simtă adevărate staruri“, promite Anca Vasilescu.
72
de ani are cea mai vârstnică participantă la proiect
