Campania de promovare a lecturii în bibliotecile publice din județul Sibiu, Biblioteca Iubește, continuă în luna mai cu trei sesiuni dedicate poveștilor de leac pentru copilul interior. Au fost alese trei texte: primul foarte cunoscut, al doilea necunoscut (încă), iar al treilea, celebru în acest moment: 11 mai: Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery, 18 mai: Maeba de Maria Elba Sotillo Pantin şi 25 mai: Minunea de R. J. Palacio. În general, poveștile nu se adresează în exclusivitate copiilor, ci și ”oamenilor mari” care păstrează tainic, sau, după caz, la suprafață, copilul de altădată – numit de toți cei interesați de acest tip abordare, copil interior.
Sesiuni de lectură
Și, după cum se știe și se vede, nu toți copiii interiori sunt la fel, unii dintre ei poartă atributele răsfățului excesiv, alții puteri nebănuite care nu de puține ori i-au pus în dificultate, alții poartă rănile nevindecate (savant sau strâmb camuflate) ale unor traume dintr-un demult, care influențează adultul din prezent șamd. Poveștile alese pentru luna mai sunt anume făcute pentru a deschide o portiță către (re)cunoașterea personală prin 3 arhetipuri: copilul vindecător (Micul Prinț), copilul abandonat (Maeba) și copilul descurajat/ respins (Minunea). „Ne bucurăm în continuare de prezența actorilor de la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, de la care cei prezenți la sesiunile de lectură publică pot învăța felul în care se poate interacționa cât mai bine și mai frumos cu sunetul, litera, cuvântul și povestea dintr-o carte.”, a declarat Anca Vasilescu, Coordonator Departament Metodic. Comunicare. Programe din cadrul Bibliotecii Astra.
Publicul sibian este invitat în fiecare zi de miercuri, la orele 17:00, în foaierul Bibliotecii (corp B). Eveniment propus și organizat de Departamentul Metodic. Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.