În această săptămână s-a desfășurat proiectul „Povești pentru bunicii noștri”, o inițiativă cofinanțată pentru al V-lea an de Primăria Sibiu, prin Agenda Comunității, cu scopul de a aduce bucurie seniorilor din căminele de vârstnici.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sibiu
În cadrul acestui demers, Asociația Bis a organizat recitaluri de muzică live și poezie în căminele sibiene de pe străzile Azilului și George Coșbuc.
Devenit o tradiție, evenimentul a fost așteptat cu nerăbdare de către vârstnicii din aceste unități. Chitara și vocea lui Cristian Lupașcu s-au îmbinat cu carisma actriței Andrada Grosu, spre încântarea seniorilor.
Foto: Facebook Primăria Municipiului Sibiu
Momentele artistice au atras și implicarea activă a celor prezenți care au recitat și cântat alături de cei doi interpreți.