Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 22 septembrie, ora 18:30, spectacolul în limba germană „Da Yang und Die Prinzessin Da Yin”. Spectacolul va fi reluat, în limba română, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 18:00 și duminică, 25 septembrie, de la ora 11:00.
Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu reiau tradiția spectacolelor în limba germană și dublate în limba română. „Da Yang și Prințesa Da Yin” este un spectacol ce are la bază o poveste orientală despre iubire și curaj. Ca un inedit, regizoarea Eva Labadi Megyes folosește pentru această montare păpuși inspirate din teatrul tradițional japonez. Producția Teatrului „Gong” din Sibiu surprinde prin scenele dinamice, cu marionete bunraku, într-o tehnică de o precizie aproape mecanică. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani și îi aduce pe scenă pe actorii Andrei Hansel, Jenő Major, Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler.
Acces şi bilete
Accesul publicului la spectacolele de teatru se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (miercuri – vineri 11:00 – 18:00, sâmbăta 10:00 – 18:00 și duminica 10:00 – 14:00), online prin eventim.ro) sau la Librăriile Humanitas și în magazinele Germanos, Domo, Orange și Vodafone. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.