Turiștii care poposesc la Palatul Brukenthal din Avrig au parte de o nouă atracție.
Aceștia pot vizita muzeul medieval recent deschis și să încerce „Meniul cavalerilor“. Zilele trecute, la palat au fost organizate degustări de meniu și de vin, acestea fiind completate de povești despre cavaleri medievali spuse de cavalerul Emil Hartmann, „sufletul“ noului muzeu.
Bunătăți ca odinioară
În 29 noiembrie, a fost inaugurat un muzeu medieval în Sala Cavalerilor din aripa stângă a Palatului Brukenthal. „Pentru a le oferi oaspeților noștri un pachet complet de servicii, am completat oferta culturală și cu o delicatesă gastronomică pe măsură. În restaurantul baroc din Oranjerie se poate servi «Meniul cavalerilor», ce cuprinde o supa cremă de cartofi cu hrean, un mușchiuleț de vită cu dulceață de ceapă și garnitură de fasole verde și cartofi țărănești și, la desert, sunt servite mere caramelizate cu sos de vanilie și scorțișoară. «Meniului cavaleresc» i se potrivesc de minune vinurile din gama «Vinul cavalerului», ce pot fi servite în restaurantul nostru în mai multe variante“, a menționat Lidia Bădilă, responsabil PR Palatul Brukenthal Avrig.
Artă la palat
Prin campania „Artă la palat“, organizatorii își propun să diversifice oferta cultural-artistică în două spaţii expoziţionale, dar vizează şi punerea în valoare a grădinilor şi a spaţiilor în aer liber, pentru a le oferi iubitorilor de artă o experienţă unică în reşedinţa de vara a baronului Brukenthal. De aceea, vizitatorii se vor putea bucura, de acum, și de muzeul medieval unde sunt expuse 140 de costume medievale și mai multe panoplii de arme. Piesa centrală a colecției este un baldachin domnesc din Franța secolului XIII, piesă care a fost folosită de case regale din Occident. „Am deschis o nouă sală folosită ca şi galerie de artă, deoarece dorim să răspundem interesului crescut faţă de artă”, a adăugat Bădilă.
Pavilionul expoziţional poate fi vizitat de luni până duminică, de la 9 la 18, iar biletele de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii și studenţi.