Asociația PAN prezintă o poveste tristă, care poate avea un final fericit: Mițu, o pisică adultă va ajunge în adăpost, după ce stăpâna ei, alături de care trăiește de peste 10 ani și care este grav bolnavă va fi internată într-un azil. Felina are acum nevoie de o familie responsabilă care să o adopte și să îi ofere viața liniștită pe care o merită la bătrânețe.
Margareta LUPU
În urmă cu 10 ani, Mițu, o pisică curajoasă și dornică de iubire, și-a ales singură stăpâna, urmărind-o de la piață până acasă. Din acea zi, au devenit de nedespărțit, împărțind fiecare moment și construind o legătură specială. Mițu a locuit mereu doar în casă, bucurându-se de siguranță și confort.
Din păcate, acum stăpâna lui Mițu suferă de o boală gravă și va fi internată într-un azil, unde va primi îngrijirea necesară. Mițu va rămâne singură. Asociația PAN încarcă acum să îi găsească o familie iubitoare, dat fiind faptul că adăpostul lor este plin iar Mițu a fost obișnuită până acum cu căldura unui cămin primitor.
„Ne dorim să îi oferim sprijin în această tranziție și să o ajutăm să își găsească o nouă familie care să o iubească și să îi ofere siguranța cu care a fost obișnuită. Până atunci, îi vom asigura toată grija necesară în cadrul adăpostului.
Dacă vreți să îi oferiți lui Mițu un cămin plin de iubire, vă rugăm să completați formularul de adopție din linkul de mai jos : https://asociatiapan.ro/formular-adoptii/ .
Nu poți adopta? Distribuie acest anunț și poate reușim să îi găsim familie.
Adăpostul nostru este plin, iar din cauza adopțiilor tot mai rare, ne vom afla în dificultate atunci când va începe sezonul puilor”, transmit reprezentanții Asociației PAN.
Dacă dorești să ajuți să altfel, redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația PAN, pentru a schimba în bine viața pisicilor din adăpost:



RO91INGB0000999912174907

RO96INGB0000999912174914