Un bărbat și-a pierdut, în doar o săptămână, atât fiica cât și soția, ambele infectate cu coronavirus. Fiica de 21 de ani a decedat luni, la Spitalul Județean din Pitești la o săptămână după ce murise mama ei. Unchiul tinerei povestește că medicii nu au testat familia deși mama era intubată la secția ATI a spitalului. Tânăra ar fi fost testată la Pitești pe data de 20 iulie, abia după ce a început să aibă simptome, iar a doua zi a primit testul pozitiv pentru COVID-19. I s-a recomandat să urmeze un tratament acasă dar starea ei s-a înrăutățit. A ajuns pe 26 iulie la spitalul județean, transferată de la spitalul municipal din Câmpulung. A ajuns la Pitești în stare conștientă, câteva ore mai târziu a fost intubată, iar a doua zi pe 27 iulie a decedat. În tot acest timp, tatăl fetei a așteptat în curtea spitalului, a cerut să fie testat, a fost testat abia astăzi.
„Mama care a fost în stare foarte gravă a rezistat la ATI, intubată, aproape o săptămână. Copilul ăsta în 24 de ore s-a prăpădit de când, teoretic s-a infectat, în timp ce mama ei era bolnavă și în spital, confirmată, nimeni nu s-a gândit să îi întrebe sau să îi testeze sau să vadă ce este cu ei. A ajuns la spital la Pitești, patru ore a stat într-o mizerie de cort, fără căldură, în frig, ea cu febră. Nimeni nu s-a interesat, în jur de 12 noaptea au venit și au testat-o si au spus așa: «Domnișoară, poți să pleci acasă». În condițiile în care între Pitești și Rucăr sunt aproape 100 de kilometri. La 12 noaptea. Singură. În condițiile în care 99% exista probabilitatea ca fata să fie pozitiv COVID, lucru care s-a și confirmat a doua zi.
Fata a fost luată după aproape 8 ore de ambulanță, a fost dusă la spitalul de pneumofiziologie din Câmpulung. A ajuns cu saturație 57. La Pitești a ajuns duminică după-amiaza, tatăl ei este de ieri în curtea spitalului din Pitești, în cort, adus să se testeze pentru că nu s-a simțit bine. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Copilul lui, ieri, a murit în timp ce el era acolo în curte. Am sunat la spital pentru că, vă spun sincer, mi-a fost foarte greu să îl sun pe cumnatul meu la o săptămână după ce și-a pierdut soția să îi spun eu că i-a murit copilul. Nu am putut. Omenește, dacă cineva mă poate judeca pentru treaba asta, asta e.
Am sunat la spital și am zis: «Oameni buni, e un om acolo în curtea dumneavoastră care stă ca un tâmpit, singur, și așteaptă să îl testeze cineva. Între timp, i-a murit copilul. Și nu știe. Se poate duce cineva?». Ni s-a spus, «dom’le, noi n-avem timp de așa ceva. Nu putem să facem treaba asta». Tatăl ei este în continuare în curtea spitalului din Pitești, așteaptă rezultatul testului, el a zis că nu pleacă acasă, că nu știe ce se întâmplă cu el și dacă e pozitiv nu vrea să îmbolnăvească pe alții.
Au venit frații tatălului lui și au luat copilul acasă și acum sunt pe drum spre cimitir să o înmormânteze. În timp ce mama ei era internată în stare gravă, am insistat să își dea licență și a luat licența. Ieri, când a murit, trebuia să fie la facultate, la absolvire. A stat la mine în casă patru ani de zile, al doilea copil al meu. Nimeni nu poate să înțeleagă toată treaba asta. Și de-asta sunt convins că copilul ăsta astăzi ar fi fost în viață. Nu sănătos, dar în viață. Dacă nu își bătea cineva joc, să-l trimită singur la 12 noaptea la 75 de kilometri distanță de casă. Pentru ea nu se mai poate face nimic, dar poate pentru alții să se poată face ceva. E foarte dureros, să știți. Mai ales în ideea că îți dai seama că nu ai nicio șansă în fața sistemului dacă pentru un copil de 21 de ani nu s-a întâmplat nimic”, este mărturia cutremurătoare a unchiului tinerei care a murit.
Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, acolo unde au murit mama și fiica spune că fata a refuzat internarea și că a plecat acasă pe semnătură. El spune că totul s-a petrecut din cauza vidului legislativ (n. red. – care a existat după decizia CCR prin care internarea obligatorie și carantina au fost declarate neconstituționale) și că fata nu a putut fi oprită să plece.