Povestea lânii de la Sadu

Comunitatea din Sadu va pune în scenă un nou moment de referință în tradiția satului românesc.

Primăria comunei Sadu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, vă invită, sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 10.00, la evenimentul „Povestea lânii”. Evenimentul își dorește să pună în valoare un aspect important în economia vieții pastorale: procesarea lânii, de la spălare la valorificare.

În cadrul evenimentului vor fi puse în scenă și alte etape ale vieții tradiționale pastorale: cântecele la fluier, cântecele populare, procesarea laptelui de oaie, prepararea mâncărurilor specifice păstorilor.

Locul de desfășurare a evenimentului este platoul de lângă Izvorul Valea Plaiului. Evenimentul va fi încununat de coborâtul oilor de la munte. Manifestarea are ca scop punerea în valoarea a tradițiilor și obiceiurilor pastorale din comună. Totodată, atelierele gastronomice vor marca faptul că Sibiul în acest an poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană.

Program

09.30: plecarea alaiului din centrul comunei

10.00: atelier de spălare a lânii

10.30:

  • ateliere de prelucrare lână
  • ateliere gastronomice: preparare tocană de noatin cu mămăligă
  • spectacol susținut de Grupul de fluierași, Ansamblul „Valea Sadului“ și grupul de chitară „Zâmbete și acorduri“
  • atelier prelucrare lapte de oaie: închegare lapte pentru caș, urdă și jintiță

14.00:

  • atelier gastronomic: preparare balmoș ciobănesc
  • ateliere de creație și jocuri pentru copii

15.00: recitaluri de muzică populară susținute de: Ioan Dăncăneț, Rodica Popa Comăniciu împreună cu elevii școlii de canto, Iliuță de la Jina și Gabriela Oancea

16.00:

  • atelier gastronomic: preparare cocoloș cu brânză
  • plecare cu lâna la darac

Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*