Povestea celui mai bun Drumețean din cadrul proiectului Anii Drumeției (CP)

Proiectul demarat în 2021 înseamnă trasee amenajate sau refăcute, conexiunea producătorilor locali cu ghizi și drumeți, promovarea ecoturismului în județul Sibiu dar, toate acestea nu ar fi posibile fără acele persoane pasionate sau care se îndrăgostesc iremediabil de munte după ce intră în contact cu ghizii Anii Drumeției.

Foto: Anii Drumeției

Mulți dintre ei ajung să urce pe același traseu de mai multe ori, să își depășească limitele și cel mai important să participle activ la îndeplinirea obiectivelor acestui program. Astăzi, vă invităm să îl cunoașteti pe Mircea Oprean, cel care în cadrul Galei de Ecoturism din 2022 a câștigat premiul de ”Cel mai harnic drumețean”, a participat activ la toate acțiuniile de ecologizare organizate în cadrul programului. Dar, noi am ”vorbit” destul, vă lăsăm să descoperiți povestea ”celui mai harnic drumețean”.

”A fost o dată…10.07.2022…ca nici o altă dată, că dacă nu ar fi fost,probabil că nu aș povesti…data în care am luat contact prima dată cu ”Anii Drumeției” prin prisma unei drumeții. A fost o tură de început cum nici nu se putea alta. Lacul Bâlea-Valea Bâlii-Șaua Netedu-Vf.Netedu-Vf.Iezerul Caprei-Lacul Capra-Vf.Capra-Vf.Vânătoarea lu Buteanu-Șaua Vaiuga-Bâlea Lac. Pe o vreme…începută cu soare, continuată cu ceață, ploaie cu gheață, vânt, ploaie și, mai apoi după toate acestea, a apărut soarele din nou. Ghidul nostru și mai ales omul Radu Zaharie, cel care prin felul lui de a fi, carisma dar și pasiunea mea pentru munte, m-au determinat să revin aproape weekend de weekend în ture organizate de Anii Drumeției. Iar mottoul ”Liber in aer  liber” al programului se potrivește mănușă celor care vor să petreacă timpul în drumeții montane și nu numai. Plus prieteniile legate în cadrul drumețiilor, și nu doar. Speram că proiectul Anii Drumeției să dăinuie mulți ani de acum încolo, să se poată bucura cât mai mulți drumeți de el.

P.S… iar ca și încheiere…luna acesta se împlinește un an de la prima mea drumeție în cadrul Anii Drumeției,un an plin de drumeții și, cel mai important, de amintiri frumoase, experiențe de tot felul și prietenii legate”, povestește Mircea Oprean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*