Posturi de soldat/gradat profesionist scoase la concurs în Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu scoate la concurs patru posturi vacante de soldat/gradat profesionist, după cum urmează:

FOTO: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

  • două locuri în arma Poliție Militară, specialitatea militară Pază și intervenție obiective militare;
  • un loc în arma Comunicații, tehnologia informațiilor și apărare cibernetică, specialitatea militară Constructor linii cablu de campanie;
  • un loc în arma Pompieri, specialitatea militară Servant pompier.

Condițiile minime de recrutare sunt:

  • cetățenie română și domiciliu stabil în România;
  • vârsta de 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani la data finalizării programului de instrucție;
  • absolvirea cel puțin a primilor doi ani de studii din învățământul secundar superior.

Documentele necesare pentru înscriere se vor prezenta, până în data de 27.02.2024, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 07.30 – 15.00, la sediul instituției din str. Revoluţiei, nr. 3-5, Sibiu.

Acestea sunt:

  • actul de identitate;
  • cazierul judiciar;
  • actul de studii;
  • livretul militar (dacă este cazul);
  • actul de proprietate a locuinței de domiciliu;
  • adeverință eliberată de medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că, la momentul examinării, candidatul este clinic sănătos și nu se află în evidențe sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase” și care să cuprindă sintagma „eliberată pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale la intrarea în sistemul militar.

Evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice şi interviul de evaluare finală se vor desfășura în perioada 28.02 – 04.03.2024.

Examinarea medicală se va desfășura în perioada 05 – 08.03.2024.

Detalii suplimentare pot fi obținute telefonic la numărul 0269.432.990, int.1145, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 15.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*