Portret VIRGIL FLONDA la TVR 2

Televiziunea Română, cu sprijinul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu a realizat o emisiune-portret dedicată actorului Virgil Flonda, ce va fi difuzată marți, 21 aprilie, ora 24:00 și în reluare miercuri, 22 aprilie, ora 14:00, pe TVR2.

Emisiunea cuprinde interviuri filmate la București și la Sibiu cu foști colegi, parteneri de scenă și studenți, care îl păstrează în memorie și în suflet pe Virgil Flonda în calitate de actor, director artistic al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, profesor și prieten.

Foto TNRS_Godot_V. Flonda si C. ChiriacVirgil Flonda s-a născut pe data de 14 decembrie 1948 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București în 1977, la clasa profesorului Dem Rădulescu. A slujit scena teatrului și filmului românesc timp de trei decenii, după ce a debutat în rolul titular din „Hamlet” de W. Shakespeare, la Studioul Casandra (examen de stat), în 1977. Spectatorii s-au putut bucura să-l vadă în numeroase alte roluri: Andjev – „Alegeți-l singur” de Ivan Bucavkan, regia Florin Fătulescu și Dorante – „Jocul dragostei și al întâmplării” de Marivaux (1978); Ugarov – „Anecdote provinciale” de A. Vampilov, regia Mihai Lungeanu (1979); Insul 6 – „Pluta meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, Teatrul de Stat Petroșani și Roșca – „Petru Rareș” de Horia Lovinescu, regia Florin Fătulescu (1980); Eumet – „Oedip salvat” de R. Stanca, regia Iulian Vișa (1981); Kylroi – „Camino Real” de T. Williams, regia Iulian Vișa (1982); Soțul – „Capcană pentru un om singur” de R. Thomas, regia Radu Basarab și Aristotel – „Violetele” de G. Cheade, regia Iulian Vișa (1983); Tournel – „Puricele în ureche” de G. Feydeau, regia Matei Varodi (1984); Hugh Preston – „Week-end de adio” de M. J. Sovajon, regia Radu Basarab (1985); Figaro – „Ziua cea mai nebună” de Peter Turini, regia Radu Basarab (1986); Higins – „Pygmalion” de G.B. Shaw, regia Mc Ranin (1987); Victor – „Lunga poveste de dragoste” de Tudor Popescu, regia Cristina Ioviță (1988); Ștefan – „Nu ne naștem toți la aceeași vârstă” de Tudor Popescu, regia George Marinescu (1989); Eroul – „Cartoteca” de Ruzewicz, regia Iulian Vișa (1991); Chang – „Chang-Eng” de Goran Tüngstron, regia Iulian Vișa și Actorul I – „Decameronul” după Alexander Hausvater, regia Iulian Vișa (1992); Vanea – „Unchiul Vanea” de A.P.Cehov, regia Ovidiu Lazăr (1994); Marat – „Marat-Sade” de Peter Weiss, regia Tino Geirun, la Teatrul Național Tg.Mureș (1995); Actorul – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Vitalie Lupașcu (1996); Himlicht – Mein Kampf de Georg Tabori, regia Christian Notteger în cadrul Wiener Festwochen – Viena și produs de Pygmalion Theater (1998); Mîșkin – „Idiotul” după Dostoievski, regia Andriy Zholdak (2000); „Pilafuri și parfum de măgar” – după Cartea celor 1001 de nopți, regia Silviu Purcărete (2001); Iago – „Othello?!” adaptare după W. Shakespeare, regia Andriy Zholdak (2002); „Cumnata lui Pantagruel” – omagiu lui Rabelais, regia Silviu Purcărete (2003). Ultimul rol al lui Virgil Flonda la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a fost Vladimir în „Așteptându-l pe Godot” în regia lui Silviu Purcărete, un omagiu adus de regizor prieteniei de-o viață dintre Virgil Flonda și Constantin Chiriac. În 2006, Virgil Flonda s-a stins din viață, la vârsta de 57 de ani.

Din dorința de a păstra vie amintirea unei personalități ce nu trebuie uitată, secțiunea spectacolelor lectură din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu poartă numele regretatului actor, în semn de recunoaștere pentru contribuția semnificativă adusă la dezvoltarea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și a Teatrului Național din Sibiu, precum și la ctitorirea Școlii de Teatru de la Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*