Portiță de scăpare-Curtea Constituţională dezbate din nou articolul în baza căruia sunt judecaţi Iohannis şi alţi primari

Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro

Judecătorii CC au stabilit, în şedinţa de marţi, repunerea pe rol a cauzei privind respectivul articol, întrucât este nevoie de dezbateri suplimentare. Până la 9 decembrie, vor fi cerute informaţii suplimentare de la Curtea de Apel Constanţa, unde a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în procesul de incompatibilitate al primarului din Tuzla.

iohannisAmânare după amânare

Este vorba despre articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional. Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii constituţionali, care au amânat atunci pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie.

La pachet

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa.

Iohannis a câștigat la Curtea de Apel

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie 2013, Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, care se va pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.
Potrivit, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, magistraţii aşteaptă decizia CC. În varianta în care CC admite excepţia de neconstituţionalitate, pronunţarea unei hotărâri înainte de acea dată poate să determine ulterior ca hotărârea aceea să fie revizuită.

CASETA
Extras din motivarea Curții de Apel Alba Iulia în cazul Iohannis

3. Aprecierea Curţii:
A) Incompatibilitatea reclamantului relativă la S.C. Pieţe Sibiu S.A..
Norma juridică prevăzută de art. 87 alin. 1 lit. f din Legea nr. 161/2003, reglementând incompatibilităţi ale aleşilor locali, constând într-o restrângere de drepturi pentru aceştia şi sancţiuni pentru nerespectarea lor, este de strictă interpretare şi aplicare, interpretului legii fiindu-i interzis a completa „lacunele legii”, şi-a o aplica pentru identitate de raţiune şi la alte situaţii analoage, neprevăzute de lege, conform art. 10 N.C.C..
În această ordine de idei, se reţine că reclamantul apare ca semnatar al actului constitutiv al acestei societăţi, în calitate de reprezentant al Municipiului Sibiu, delegat pentru această operaţiune prin H.C.L. Sibiu nr. 246/2010.
Calitatea de reprezentant al unei persoane juridice la semnarea actului constitutiv, nu translatează de drept această calitate şi în adunările generale ale acţionarilor. Pentru a dobândi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în A.G.A., spre a exercita în numele ei drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute de aceasta la societăţi comerciale, este necesar, conform art. 125 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 37 din Legea nr. 215/2001, un mandat special pentru adunarea respectivă, concretizat printr-o hotărâre de consiliu local.
H.C.L. Sibiu nr. 246/2010 nu conţine un asemenea mandat, astfel că în lipsa altor acte administrative doveditoare, nu se poate susţine că reclamantul a participat în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Sibiu în adunările generale ale S.C. Pieţe Sibiu S.A., societate comercială de interes local. De asemenea, actul constitutiv al societăţii, de care se prevalează printre altele pârâta, nu conţine nici o dispoziţie de natură a duce la concluzia la care s-a ajuns prin raportul de evaluare contestat.
De altfel, pârâta prin raportul de evaluare întocmit, nu susţine că reclamantul a participat în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu în adunările generale ale S.C. Pieţe Sibiu S.A., limitându-se a arata că a acţionat numai în calitate de reprezentant al acestei unităţi administrativ teritoriale, fără nici o altă precizare, conduită care nu se încadrează în ipoteza legii.
În concluzie, Curtea reţine că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în legătură cu activitatea desfăşurată la S.C. Pieţe Sibiu S.A..

B) Incompatibilitatea reclamantului relativă la S.C. Apă Canal S.A..
Consecventă cu interpretarea ce trebuie dată normei prevăzută de art. 87 alin. 1 lit. f din Legea nr. 161/2003, arătată în cele ce preced, Curtea reţine că funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, aspect care de altfel i se reproşează reclamantului prin raportul de evaluare contestat.
Este în afara oricărui dubiu, aspect necontestat şi care rezultă cu evidenţă din starea de fapt mai sus expusă, că reclamantul în ceea ce priveşte S.C. Apă Canal S.A. a participat în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu în adunările generale a acţionarilor ordinare sau extraordinare, fiind mandatat în acest sens prin hotărâre a Consiliului local Sibiu.
Însă contrar susţinerilor pârâtei, S.C. Apă Canal S.A., în calitate de operator regional, deservind două judeţe, precum şi oraşe şi comune de pe cuprinsul acestora, nu se încadrează în categoria societăţilor comerciale de interes local.
Legiuitorul, după cum se observă din textele legale mai sus arătate, operează în clasificarea societăţilor comerciale după criteriul interesului pe care acestea îl reprezintă, local, judeţean sau statal, interes care se suprapune cu competenţa lor teritorială de activitate. Competenţa acestor societăţi, cel mult, se suprapune cu competenţa din punct de vedere teritorial a autorităţilor publice care le înfiinţează, competenţă peste care acestea nu pot dispune şi care se exercită în limitele teritoriale ale unităţii administrativ teritoriale pe care o administrează şi o conduc.
În această ordine de idei, societăţile comerciale constituite la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor sunt de interes local, societăţile comerciale constituite la nivelul judeţelor sunt de interes judeţean, iar societăţile constituite la nivel statal prin hotărâre de guvern sunt de interes naţional.
Însă, prin Legea nr. 51/2006, legiuitorul operează şi cu noţiunea de operator regional, acesta fiind o societate cu capital social integral al unora sau al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. Aria de deservire a acestui operator coincide cu limitele teritoriale cumulate ale unităţilor administrativ teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi care au contribuit la constituirea capitalului social al acesteia, ceea ce în mod evident depăşeşte ca interes nivelul local al fiecărui membru participant.
În speţă aria de deservire şi, în mod corelativ, de interes a S.C. Apă Canal S.A. vizează două judeţe, precum şi municipii, oraşe şi comune din cadrul acestora, astfel că se poate afirma că această societate este de interes regional.
Este irelevant statutul societăţii sub aspectul interesului său teritorial la data înfiinţării sale. Ceea ce prezintă relevanţă în analiza stării de incompatibilitate, este statutul societăţii la momentul conduitei evaluate de inspectorii pârâtei, care acceptă că la acest moment societatea în cauză este de interes regional.
Aşa fiind, S.C. Apă Canal S.A. nu poate fi calificată societate comercială de interes local în sensul normei prevăzută de art. 87 alin. 1 lit. f din Legea nr. 161/2003, ceea ce atrage neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei incompatibilităţi legale, astfel că reclamantul nu este incompatibil în a participa în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu în adunările generale a acţionarilor ordinare sau extraordinare ale acesteia.
Toate aceste considerente dovedesc că actul administrativ contestat este nelegal, fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a legislaţiei aplicabile, astfel că pentru îndreptarea acestui neajuns, Curtea va admite acţiunea reclamantului în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi drept urmare va anula raportul de evaluare nr. 18367/G/II/24.04.2013 întocmit de A.N.I..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*