Porți și inimi deschise: Animal Life Sibiu îi invită pe sibieni să cunoască animalele fără stăpân

Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor Fără Stăpân, reprezentanții Animal Life Sibiu organizează, pe 4 aprilie, un eveniment special dedicat iubitorilor de animale – Ziua Porților Deschise.

sursa foto: Animal Life Sibiu

Inițiativa își propune să aducă publicul mai aproape de realitatea adăposturilor și de poveștile animalelor abandonate, oferind vizitatorilor șansa de a descoperi „dincolo de garduri și cuști” viața de zi cu zi a câinilor și pisicilor aflate în grijă.

Programul este împărțit pe intervale dedicate:
– Adăpostul de câini poate fi vizitat între orele 09:30 – 12:30
– Adăpostul de pisici este deschis între 13:00 – 17:00

Organizatorii transmit că evenimentul este mai mult decât o simplă vizită, fiind o oportunitate de conectare emoțională cu animalele care, în ciuda trecutului dificil, nu și-au pierdut capacitatea de a oferi afecțiune.

„Vino să îi cunoști pe cei care au fost abandonați, dar nu au renunțat să iubească, pe cei care încă mai cred că ‘acasă’ există”, este mesajul transmis de voluntari.

Participarea se face exclusiv pe bază de programare, prin mesaj privat sau email, pentru a asigura un flux organizat de vizitatori și confortul animalelor, la animallife.ro@gmail.com 

Reprezentanții Animal Life Sibiu speră ca această zi să aducă nu doar vizitatori, ci și potențiali adoptatori, oferind unor animale șansa la o viață într-un cămin permanent.

sursa foto: Animal Life Sibiu