Portal Medical – platforma de sănătate inițiată de Consiliul Județean Sibiu ajunge la Agnita

Consiliul Județean Sibiu extinde platforma Portal Medical și vine în sprijinul comunității din Agnita astfel că, începând de azi, locuitorii își vor putea consulta istoricul medical pe o platformă care arhivează toate documentele medicale din trecut ale fiecărui pacient care își creează un cont.

„Platforma Portal Medical oferă avantaje foarte mari celor care o folosesc, de la economia importantă de timp, o comunicare mai bună între medic și pacient și până la un dosar complet centralizat la care să aibă acces direct fiecare pacient. Salut deschiderea domnului primar Alin Schiau-Gull de a implementa platforma și la Spitalul Orășenesc Agnita, precum și disponibilitatea de a susține proiecte care pe termen lung vor aduce un plus de confort și valoare comunității pe care o conduce”, a afirmat Daniela Cimpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Platforma Portal Medical, care face parte dintr-un proiect mai amplu inițiat de Consiliul Județean Sibiu și finanțat prin fonduri europene, permite accesul la istoricul medical al pacienților care au folosit cel puțin o dată serviciile spitalelor care sunt integrate în platformă, și anume: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie dr. Gh. Preda Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Orășenesc Cisnădie, Clinica Misan Med, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu și Spitalul Municipal Mediaș. De asemenea, platforma permite partajarea informațiilor din istoric cu medicii cărora pacientul decide să le ofere acces, dar și încărcarea altor documente.

În plus, platforma permite realizarea de programări la cabinetele spitalelor, oferă posibilitate de a acorda acces la dosarul medical propriu, de către pacient, unui medic fără cont în portal, pe baza unui link și a unei parole cu valabilitate limitată, posibilitate medicului de familie de a crea cont în portal pentru un pacient (cu acordul pacientului).

Pentru a accesa platforma, utilizatorii au nevoie doar de un cont realizabil în câțiva pași la adresa https://portalmedical.cjsibiu.ro/

Pentru mai multe detalii cu privire la utilizarea platformei, cei interesați pot urmări video ul de la acest link – https://www.youtube.com/watch?v=A2BjIjXf3hU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*