Poplaca în sărbătoare

În a doua zi de Crăciun, locuitorii comunei Poplaca și autoritățile locale au luat parte la un spectacol inedit de colinde și cântece, organizat la Căminul Cultural.

Timp de câteva ore, pe scenă au urcat soliști și interpreți instrumentali, mici actori, membrii unor formații de cântece tradiționale apreciate, care au redat atmosfera sărbătorilor de iarnă. Spectacolul, pus în scenă de Primăria și Consiliul Local Poplaca și Școala Gimnazială din localitate, s-a intitulat generic „La Vifleem, colo-n jos…“.

Printre momentele importante ale spectacolului s-au numărat colindele, șezătoare în casa bunicilor și o mică scenetă, „Păcală și Tândală“. „Astăzi e zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii lumii, Nașterea Domnului Iisus Hristos, iar, la zi de sărbătoare, românul petrece și se-nveselește alături de familie, prieteni și cei dragi. Suntem aici o mare familie de poplăceni și cum am fi putut noi petrece împreună altfel decât prin cântec, dans, joc și multă voie bună?“, au fost cuvintele care au deschis spectacolul.

Printre artiștii care au urcat pe scenă s-au numărat Ovidiu Iulian Nistor, Ioan Lucian Butilcă, Alin Satmari, Constantin Foamete, Petre Budin, Adrian Răulea – soliști instrumentiști, soliștii vocali Daria Nicola Giurca, Andra Maria Neagu, Cristiana Maria Ioniță, Andrei Ivănuș, Gheorghe Grad „A la dance” – Clubul Sportiv Ploiești – dans latino prezentat de Petruța-Maria Mureșianu și Andrei Lazăr, trupă de dansuri moderne „Red and Black” – instructor Persila Sas, formația Meteor, dar și formația „Călușerii poplăceni”. Spectacolul s-a încheiat cu dansuri tradiționale susținute de Ansamblul Dumbrăvița – instructor Iuliana Mihaiu.

Spectacolul a fost urmat de un bal al tinerilor.

„Mulțumim organizatorilor, colegilor din primărie, Consiliul Local, pentru tot sprijinul material și financiar acordat în realizarea acestei acțiuni cultural-artistice. Mulțumim, de asemenea, conducerii și cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Poplaca implicate în conceperea, coordonarea și realizarea spectacolului, precum și Bisericii Parohiei Poplaca pentru implicare și participare activă. Și nu în ultimul rând, trebuie să le mulțumim instructorilor echipelor de dansuri pentru priceperea și răbdarea de care au dat dovadă în pregătirea formațiilor. Se cuvine, de asemenea, să le mulțumim și prietenilor noștri, Cristiana Ioniță și Cristian Tudor, pentru conceperea și realizarea graficii afișului spectacolului nostru“, afirmă primarul Vasile Budin. Acesta a mulțumit și sponsorilor care au ajutat la realizarea spactacolului: Sun Cookies, Mânzatprod și MobArt.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*