Ponta: Anul viitor vom circula pe autostradă de la Sibiu până în Ungaria | VIDEO

Premierul Victor Ponta se declară nemulțumit de infrastructură, însă promite începerea sau finalizarea mai multor lucrări de autostrăzi pentru perioada care urmează.

Într-un interviu acordat Agerpres, Ponta s-a declarat convins că, anul viitor, va fi autostradă „de la granița cu Ungaria până dincolo de Sibiu, la intrarea în defileul Oltului”. Totodată, șeful Executivului este optimist că ar putea începe lucrările și la autostrada Sibiu-Pitești, cerută cu insistență de investitori. „Ce a rămas în mod sigur de făcut și sunt nemulțumit, și am și spus-o, este partea de infrastructură, acolo unde am tot stat: licitații, contestații, am pornit proiecte, a trebuit să reziliem, însă sunt optimist că, în acest an, nu doar că vom semna, ci vom începe sau vom finaliza anumite lucrări de infrastructură. De exemplu, anul viitor, cu siguranță, de la granița cu Ungaria până dincolo de Sibiu, la intrarea în defileul Oltului, va fi autostradă. De asemenea, celelalte esențiale și anume Sibiu — Pitești, Târgu Mureș — Iași, care sunt pe fonduri europene, vor fi, de asemenea, în procedurile de… Cred să se termine procedurile să putem să ne apucăm de lucru”, a precizat primul ministru.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*