UPDATE: Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit. „În urma căutărilor efectuate, bărbatul a fost găsit și extras din râu. Din păcate acesta este decedat”, a declarat Sg. maj. Marcu Raluca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu
Pompierii militari sibieni caută un bărbat care s-ar fi inecat în râul Olt. Alarma a fost dată aseară, în jurul orei 20, iar căutările au fost reluate în această dimineață, cu ajutorul scafandrilor și a unui sonar.
Aseară în jurul orei 20.00 în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, prin care s-a semnalat faptul că o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 30 de ani este posibil să fie înecată în râul Olt, în zona localității Turnu Roșu, pompierii militari sibieni s-au deplasat la fața locului cu o barcă pneumatică, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Din cauza faptului că s-a lăsat seara, nu au putut fi efectuate căutări în mediul subacvatic.
Au fost efectuate căutări terestre și pe malul apei, însă fără rezultat.
Căutările, însă, au fost reluate astăzi. „În această dimineață, începând cu ora 07.00, pompierii sibieni intervin la fața locului cu două bărci pneumatice fiind utilizat și sonarul Klein Sistem 4900, doi scafandri, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere. În sprijinul scafandrilor sibieni intervin și doi scafandri din cadrul ISU Brașov”, a explicat Sg. Mai. Marcu Raluca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
Intervenția este în desfășurare, voi reveni cu date.