Pompierii de la ISU Sibiu, în sprijinul colegilor de la ISU Galați

Începând de astăzi, 25 mai, ora 10:00, până pe 27 mai, ora 10:00, mai multe regiuni ale țării vor fi afectate de fenomene meteo severe, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Foto: arhivă, cu caracter ilustrativ

Departamentul pentru Situații de Urgență al MAI monitorizează evoluția fenomenelor și recomandă populației să fie precaută și informată.

Cod Galben – în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în sud-estul și estul Transilvaniei, sunt așteptate cantități însemnate de apă, cu acumulări de 30–50 l/mp.

Cod Portocaliu – în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei, începând din 25 mai, ora 20:00, până pe 27 mai, ora 10:00, sunt prognozate cantități importante de apă, cu acumulări de 50–70 l/mp, iar izolat chiar peste 80 l/mp.

În paralel, temporar vor fi intensificări ale vântului în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și vestul Olteniei, cu rafale de 40–50 km/h, iar în zona montană înaltă chiar peste 80–90 km/h.

Vremea va deveni rece, chiar deosebit de rece în anumite regiuni, în special duminică și luni, cu maxime cuprinse între 13 și 21°C, mai ales în Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea.

Având în vedere faptul că avertizările de cod portocaliu vizează mai multe județe din țară, pentru consolidarea capacității de intervenție și acoperirea optimă a eventualelor solicitări de sprijin, IGSU a mobilizat resurse suplimentare în zonele amenințate de vremea extremă.

Potrivit alocării de forțe suplimentare făcută de IGSU, ISU Sibiu împreună cu ISU Alba, Brașov și Covasna se vor deplasa în județul Galți cu 4 autocamioane de intervenție, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 8 motopompe.

Ministerul Afacerilor Interne continuă monitorizarea atentă a situației operative fiind pregătit să adopte măsuri suplimentare în funcție de evoluția fenomenelor.