Pompierii au fost în mijlocul sibienilor în acest weekend

În acest sfârșit de săptămână, cu ocazia Zilei Protecției Civile, pompierii sibieni au desfășurat o serie de activități menite să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației a importanței respectării măsurilor preventive.

Foto: Facebook ISU Sibiu

În cadrul Shopping City Șelimbăr, pompierii au desfășurat acțiuni de informare preventivă. Cetățenilor le-au fost prezentate măsuri de prim ajutor, măsuri preventive pentru diferite situații de urgență care pot apărea cu o frecvență mai ridicată în această perioadă și de asemenea a fost prezentată și oferta educațională disponibilă în această perioadă.

Foto: Facebook ISU Sibiu

De asemenea, specialiștii inspecției de prevenire au desfășurat acțiuni de informare preventivă la mai multe lăcașuri de cult de pe raza județului Sibiu.

Foto: Facebook ISU Sibiu

„Mulțumim tuturor cetățenilor pentru deschiderea și interesul de care au dat dovadă în perioada desfășurării acțiunilor de informare preventivă!” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.