Calitatea aerului, monitorizată în cele patru stații din județul Sibiu, nu a arătat depășiri ale concentrației de ozon în anul 2018, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu.
Ozonul, ca poluant, este monitorizat de către APM Sibiu în toate cele patru stații automate de monitorizare a calității aerului (două stații în municipiul Sibiu, una în Copşa Mică şi una în municipiul Mediaș). Din măsurările efectuate în cursul anului 2018, conform normativelor în vigoare, nici o concentraţie medie orară nu a atins pragul de informare (180 mg/m3, medie orară) sau pragul de alertă (240 mg/m3, medie orară), alerta declarându-se la depăşirea pragului timp de trei ore consecutiv, au precizat reprezentanții agenției.
Ziua de 16 septembrie a fost declarată de către Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon, ca urmare a adoptării în 16 septembrie 1987 a Protocolului de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon,
Stratul de ozon este localizat în stratosferă și constituie un filtru natural care absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii. În cantitati mici, radiatiile UV sunt benefice pentru organism (sintetizarea vitaminei D, vindecarea rănilor superficiale), însa în cantități mari provoacă îmbatranire prematură, arsuri ale pielii, cancer de piele, cataractă, boli infecțioase, slăbirea sistemului imunitar etc. De asemenea, acţionează asupra structurii ADN, ducând la modificări în ecosistemele acvatice și terestre, cu implicații majore în echilibrul trofic.
Ozonul se găsește în două straturi atmosferice: stratosferă si troposferă, împărţindu-se, din punct de vedere al impactului asupra ecosistemelor, în ozon “bun” și ozon “rău”. Ozonul “bun” se află în mod natural în stratosferă (15-40 km), unde formează un strat protector împotriva razelor UV solare. Acest ozon, din cauza emanațiilor de chimicale antropogene, se află într-un permanent proces de degradare. Ozonul “rău” se află în atmosfera terestră joasă, numită troposferă (până la circa 12 km) și este rezultat al reacțiilor chimice dintre diferiți poluanți proveniți de la traficul rutier, din uzine, termocentrale, rafinării etc. Formarea acestuia este accentuată în lunile de vară, datorită intensității crescute a luminii solare.
„În România se fac eforturi pentru prevenirea poluării aerului și implicit, pentru protejarea stratului de ozon. Legea aerului nr. 104/2011 are ca scop protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător, prin luarea unor măsuri obligatorii destinate menținerii calității aerului”, au mai declarat reprezentanții APM Sibiu.