Polițiștii sibieni au intervenit în 2 cazuri de violență domestică în ultimele 24 de ore. Ce trebuie să faci dacă ești victimă

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu, au fost emise 2 ordine de protecție provizorii împotriva agresorilor, în Tălmaciu și în Dumbrăveni. Polițiștii sibieni încurajează persoanele care cad victime violenței domestice să nu ezite să ceară ajutor imediat la numărul de urgență 112.

Video: Poliția Sibiu

Polițiștii din Tălmaciu au emis un ordin de protecție provizoriu (5 zile) împotriva unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din Tălmăcel, în urma unui apel 112 prin care concubina acestuia sesiza acte de violență și amenințare manifestate atât asupra sa cât și asupra unui copil minor. Bărbatul este cercetat penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au intervenit cu operativitate în localitatea Ernea, unde prin apel 112, o femeie a sesizat acte de violență și amenințare manifestate asupra sa de către soțul acesteia. Polițiștii au luat măsura evacuării bărbatului din imobil, emiterii unui ordin de protecție provizoriu (5 zile), fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Dealtfel, în cadrul activităților de prevenire desfășurate de către polițiștii sibieni, una din temele abordate este cea a violenței domestice. Principala recomandare adresată de către polițiști în cadrul discuțiilor purtate este aceea de a sesiza prin apel 112 actele de violență domestică, de a cere sprijin și ajutor.

Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.

Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.

”Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să ști că nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă; nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale, meriți să fii tratat/ă cu respect, să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită. Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Recomandări:

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:         

  • Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc. numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
  • Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
  • Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
  • Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
  • Să nu îţi retragi plângerea;
  • Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*