Miercuri, 17 mai și joi, 18 mai, Sibiul este gazda unui eveniment dedicat formării managementului Poliției Locale din întreaga țară.
Acest curs este organizat de Institutul Național de Studii și Cercetări în Administrația Publică (INSCAP), cu suportul Asociației Municipiilor din România (AMR), în care Municipiul Sibiu este membru.
Alături de președintele INSCAP și directorul general al AMR, domnul Constantin Mitache, la deschiderea evenimentului a fost prezent primarul municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor care a transmis un cuvânt de bun venit.
Printre subiectele planificate a fi abordate în cele două zile de curs se numără managementul datelor și informațiilor, comunicarea și comportamentul organizațional.