Poliția a primit mașini noi

5 autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, contribuind astfel la îmbunătăţirea capacităţii de răspuns, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a recepționat, astăzi, un lot de 5 autospeciale noi, Dacia Logan, care vor fi repartizate structurilor de ordine publică şi poliție rutieră.

Toate autovehiculele au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor şi sunt colantate după o grafică nouă.

Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii și din rezerva bugetară.

În perioada următoare, alte 6 autospeciale vor fi distribuite polițiștilor sibieni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*